Video Locul din România unde cazarea este gratuită. Turiştii trebuie să doarmă pe paie, în paturi de lemn, ca în transhumanță
Sunt o mulţime de destinaţii frumoase la noi în ţară, unele mai cunoscute, altele, mai intime, mai relaxante, dar la fel de spectaculoase. Aşa că, vă invităm într-o călătorie în timp. Mai exact, într-o vacanţă la stână. Ciobanii de pe Transalpina ademenesc turiștii cu bulz și tocan de oaie și îi invită să descopere superba priveliște de deasupra lumii. Pot să înnopteze la stână, să doarmă pe paie în paturi de lemn, ca în vremurile în care se făcea transhumanță, și să încerce straie vechi și de o sută de ani.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
De când s-a deschis Transalpina, mașinile și motocicletele roiesc pe spectaculoasa șosea. Iar stâna e un popas de neratat. Ciobanii le pregătesc turiştilor mâncare de se ling pe degete. Ca odinioară.
Avem tradiționalul bulz ciobănesc la grătar, cu brânză de burduf în interior, pastramă de oaie, cârnăciori de porc, de vită, spune un cioban.
Tocanul de oaie, produs tradițional și cel mai căutat, la ora actuală, pe Transalpina. Se mănâncă foarte bine, afirmă un alt cioban.
Citește și: Cele mai frumoase castele din Europa. Destinații de basm pentru anul 2022
- Transalpina, magnet pentru iubitorii de munte, în minivacanţa de Rusalii. Ce peisaje de vis găsesc turiştii la...
- Reacţia lui Ionatan, un turist din Israel, după ce a mers pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România
- Transrarău, drumul prin care pot fi descoperite frumuseţile munţilor Bucovinei. Peisaje și arome de neuitat
Turiştii pot încerca preparatele tradiţionale de la stână
Toate merg de minune cu o mămăliguță fierbinte, făcută în ceaun, la foc iute. Cu masa pusă în aer liber, oaspeții au impresia că s-au întors în timp.
Reporter: Ați încercat preparatele ciobanilor de aici?
Turistă: Un bulz. A fost bun. E prima dată când am mâncat bulz.
Copil: Am mâncat niște bulz cu pastramă și a fost foarte bun.
Reporter: E prima dată când mănânci aici la stână?
Copil: Da.
Reporter: Și ți-a plăcut?
Copil: Da. E foarte bun.
Cum în creierii munţilor nu sunt mai mult de 8 grade, cojoacele ciobanilor nu sunt bune doar pentru poze. Ţin și de cald.
Turist: Din Buzău.
Reporter: Prima dată?
Turist: A patra oară. Am zis să vin și cu familia, și cu cea mică, să le arătăm locurile din România, foarte frumoase.
Reporter: V-ați pus un pic în pielea ciobanului?
Turist: Da, e pentru prima dată. O amintire frumoasă.
Cazarea la stâna de pe Transalpina este gratuită
Stâna a fost transformată într-un mic muzeu, cu piese vestimentare vechi și de un secol, dar și războaie de țesut din timpuri aproape uitate. Iar cazarea e gratuită aici.
Mărioara Babu, proprietar stână: Sunt foarte încântați. Văd cum se mulg oile, cum se face brânza. Aici nu e numai o stână comercială. Este stână tradițională.
Aventura pe Transalpina continuă cu priveliști care îți bucură privirea oriunde te-ai uita și turme de oi care pasc nestingherite sub o mare de albastru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰