Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu plăteşti pentru mâncare, băuturi. Totul e gratis". O staţiune din Turcia a atras 430.000 de turişti români doar anul acesta. Angajaţii ne vorbesc deja limba

Românii au ţinut-o tot într-o vacanţă în acest an. Cel puţin asta reiese din statistici care au înregistrat noi recorduri, atât la numărul de călători în afara țării, cât și la banii cheltuiți de aceștia. Aproape trei miliarde de euro s-au dus pe concedii în strănătate, dublu faţă de anul trecut. Printre destinaţiile preferate: Antalya

de Mădălina Chiţac

la 03.11.2023 , 20:02

"Ne aflăm în Belek, la un resort de cinci stele, care se întinde pe mai bine de 100.000 de metri pătraţi. Vom descoperi întreaga zonă într-o astfel de maşină. Gazda noastră este Onur", arată Mădălina Chiţac, reporter Observator.

Românii au cucerit Antalya

"Nu avem o clădire principală. Clădirile noastre sunt grupate, în stil tradiţional turcesc. Acesta e motivul pentru care turiştilor le place atât de mult!", spune Onur, manager resort. Şi nu numai. Mai sunt şi alte motive.

Vezi și

"Restaurantul nostru e deschis 23 de ore. O singură oră nu ai ce se mănânci! E all inclusive. Ultra all inclusive! Nu plăteşti pentru mâncare, pentru băuturi, pentru minibar. Totul e gratis pentru oaspeţii noştri", adaugă Onur Kilic, reprezentant resort.

Pe acelaşi subiect

"Avem multe facilităţi pentru familii. Nu doar pentru copii, ci şi pentru adulţi. E o atmosferă foarte plăcută. Mâncărurile noastre sunt un punct forte", spune Atalay Arslan, manager hoteluri.

De ce revin turiştii români aici

Nu-i de mirare că Turcia i-a cucerit pe românii, iar românii au cucerit Turcia. "E noiembrie, dar în Antalya încă e vreme de plajă. Aşa că turiştii vin în continuare aici. De altfel, în acest an s-a înregistrat un record în ceea ce-i priveşte pe turiştii români: nu mai puţin de 430.000 de români au venit aici pentru a-şi petrece vacanţa", transmite Mădălina Chiţac, reporter Observator.

"430.000 pentru o ţară ca România, cu aproape 20 de milioane de locuitori, mi se pare enorm. Lucrul ăsta nu face decât să demonstreze că e produsul bun. La Antalya atrage tot", crede Alin Burcea, CEO agenţie turism.

"Vin pentru plajă. Şi linişte. În resort am tot ce-mi trebuie", mărturiseşte un turist. "Condiţiile de aici sunt foarte bune. Stai aici o săptămână, relax. 5 stele, întotdeauna", povesteşte un altul. "Când mă gândesc la Antalya, mă gândesc la calitatea serviciilor. Îmi place că e şi foarte aproape de Bucureşti", adaugă un român.

Angajaţii au început să înveţe limba română

La cât de mulţi oaspeţi români le trec pragul, angajaţii au început să ne înveţe limba. În plus sunt şi români lucrează aici. La complexul din Belek am întâlnit-o pe Rodica. 

  • Rodica Oskay, româncă stabilită în Antalya: Am venit în anul 2000. M-am căsătorit şi sunt de 24 de ani. Am trei copii. Împreună cu soţul lucrez. 
  • Reporter: Cât de des aţi auzit vara asta oameni vorbind în limba română?
  • Rodica Oskay, româncă stabilită în Antalya: În fiecare zi! 

"Ne putem conecta cu românii, ne înţelegem unii pe alţii", spune Yunus Oskay, angajat resort.

Turcia e doar una din destinaţiile de vacanţă. Pe lângă Italia, Spania sau Grecia. De altfel, am cheltuit nu mai puţin de 2,5 miliarde de euro pe călătorii în străinătate în acest an, de două ori mai mult faţă de vara lui 2019, anul de referinţă în turism. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » "Nu plăteşti pentru mâncare, băuturi. Totul e gratis". O staţiune din Turcia a atras 430.000 de turişti români doar anul acesta. Angajaţii ne vorbesc deja limba