Video Reacția unor turiști străini după ce au primit o porție gratis de borș de pește, pe plaja din Mamaia
La malul mării, deja se simte iz de vară. În nordul staţiunii Mamaia, bucătarul unui restaurant a scos ceaunul afară şi a gătit borş de peşte chiar pe plajă, spre încântarea clienţilor, care au primit câte o porţie gratis din deliciosul preparat.
Chiar dacă vremea se schimbă de la o oră la alta, bucătarul a profitat de momentele cu soare şi a ieşit direct pe plajă să facă borşul de peşte.
Alin Aiftudoaiei, bucătar: Ardei roşu tocat cubuleţe, ţelină, pătrunjel foarte puţin, doar pentru esenţă, leuştean puţin mai mult, ceapă roşie şi albă, puţin din fiecare şi atât.
După ce s-au rumenit legumele, în ceaun a intrat şi peştele. Apoi sarea, mirodeniile şi verdeaţa proaspătă.
Alin, bucătar: Pun peştele în borşul nostru, este finalul borşului, puţină verdeaţă de final.
- Pregătirile sunt în toi la malul mării. Discounturi de până la 40% pentru cei care îşi rezervă din timp...
- Hotelierii de la malul mării, pregătiri pentru un sezon fără restricţii. Cât costă un sejur de 3 nopţi în...
- Românii se gândesc din nou la vacanţe, după doi ani de pandemie. Pakistan, Ghana sau Benin, printre cele mai...
Iar ca reţeta să fie cu adevărat specială, bucătarul a ales cel mai potrivit peşte pentru un astfel de preparat: crapul de Dunăre.
Alin, bucătar: E şi gras şi dă şi o esenţă foarte bună borşului.
E şi motivul pentru care câţiva turişti s-au hotărât să vină la mare în acest weekend.
Turiști: Eu iubesc borşul de peşte şi tot ce înseamnă balta. Soţul e mai pe non tradiţie, dar eu - borş de peşte, hamsie, mămăliguţă.
Turiști: Este o masă foarte bună pentru sănătate, în special în aceste condiţii.
Fiecare client al localului a primit o porţie din partea casei. Tradiţia gătitului la ceaun, direct pe plajă, va continua şi în perioada următoare.
Elena Berjan, manager terasă: Îi aşteptăm cu borş, scoici proaspete pe plajă. Noi vom face în fiecare duminică câte un ceaun şi sperăm să vină căldura.
Între timp evenimentele şi petrecerile pentru deschiderea sezonului estival sunt deja pregătite, iar turiştii au început să îşi facă rezervări pentru 1 mai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰