Video Un profesor din Valea Almăjului şi-a transformat casa într-un muzeu de istorie
Din banii puşi deoparte, dar şi din donaţii, un dascăl din Valea Almăjului a reuşit să adune de-a lungul anilor numeroase obiecte vechi, unice. Toţi cei care îi calcă pragul casei rămân uimiţi de ceea ce oferă muzeul la domiciliu, cu profesorul în rol de ghid.
Peste 3000 de piese autentice se regăsesc în casa profesorului. Acesta şi-a îmbogăţit colecţia în fiecare an, cu tot ce a putut recupera de la locuitorii din Valea Almăjului. Aşa şi-a transformat casa într-un muzeu privat.
Gheorghe Rancu - profesor: Ele se înmulţesc în fiecare zi, pentru că mi-am obişnuit sătenii – când găsesc ceva vechi şi nefolositor - să vină să pună pe treptele colecţiei afară şi dimineaţa când mă trezesc îl iau, îl curăţ şi îl aşez la locul care i se cuvine.
Obiecte nemaivăzute din perioasa Imperiului Roman, războaie de ţesut sau arme din Al Doilea Război Mondial, manuale vechi, manuscrise şi chiar costume populare - toate se găsesc în casa profesorului.
Gheorghe Rancu - profesor: Cel mai vechi exponat şi care a intrat deja în patrimoniu este o râşniţă celtică, tronconică, pe care au solicitat-o mai multe muzee, apoi sunt obiectele din epoca pietrei…
- Bucureștenii îşi fac viză de flotant, doar pentru a-și da copiii la școlile bune. Unitățile sunt sufocate,...
- Un învăţător nevaccinat a îmbolnăvit mai bine de jumătate dintre elevii săi de școală primară, după ce...
- Un profesor şi-a dus elevii în tabără la Costineşti şi a început să danseze lasciv în faţa lor. Dascălul...
Lecție de istorie gratuită în Valea Almăjului
Vizitatorii sunt încântaţi de muzeul inedit şi se bucură de lecţia de istorie gratuită pe care profesorul le-o oferă.
Gheorghe Rancu - profesor: Am avut grupuri începând din Timişoara, Arad, Turnu Severin. Atunci când intră, rămân un pic tăcuţi şi eu cred că rămân fără cuvinte până când îşi revin şi se minunează de răbdarea pe care am avut-o pentru a aduna aceste arefacte, aceste vechituri, cum le spun unii.
Muzeul primeşte aproape în fiecare zi exponate noi, iar tradiţia este dusă mai departe şi de fiul profesorului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰