Antena Meniu Search
x

Video Vacanțe de neuitat în locurile ascunse ale României. Mâncare de nota 10, făcută de gospodine, și peisaje care taie răsuflarea

Mii de români şi-au petrecut aceste zile libere departe de casă, mulţi la mare, mulţi şi la munte. Dar zile libere vor mai fi, aşa că v-am pregătit câteva idei de vacanţă mai altfel. Lăsăm în urmă Valea Prahovei şi descoperim Vama Buzăului. Reporterul Observator Claudiu Loghin ne va fi ghid în locul pe care kitschul încă nu l-a stricat. Şi dacă tot evităm cărările prea des bătute, pe cei care preferă marea îi invităm pe nişte plaje încă libere. Andreea Filip are câteva ponturi. 

Andreea Filip
de Andreea Filip

la 01.05.2022, 22:46

Vezi și

Până ajungem la marea cea mare, facem o primă oprire în inima Deltei. Doar cât să admirăm caii sălbatici şi lupta pentru supremaţie într-o herghelie de pe grindul Letea. 

Andreea Filip, reporter Observator: Mii de turişti, români şi străini deopotrivă, vin anual aici, în pădurea de la Letea, pentru a admira un lucru unic în lume. Ei spun că doar aici pot vedea caii în libertate.  

Iar Delta are mult mai multe de oferit. 

Daniel Buche, proprietar pensiune: Se pot face plimbări, foarte multe plimbări, şi recreaţie la maxim.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Unde pot ajunge de la dumneavoastră? Ce pot vizita?

Daniel Buche, proprietar pensiune: ​Deci ei pot inclusiv Sulina, Merheiul Mic, Merheiul Mare, plimbări cu bărcile, pe Dunăre, fac, sunt şi ghid de pescuit, făcem un pescuit, aşa. 

Indiferent ce prindeţi în Deltă, gazda are o reţetă pentru fiecare gust

Daniel Buche, proprietar pensiune: Aşteptăm turiştii cu toate specialităţile din Deltă. Dau exemple de mâncăruri? Un crap la proţap, un storgeac de somn. La noi e prohibiţie la păstrugă şi făcem, improvizăm, facem din somn sau şalău. O sărmăluţă din peşte, chifteluţe de peşte, o ciorbă de peşte tradiţională cum se face numai la noi.   

Simţiţi deja briza mării? Treceţi de Constanţa şi luaţi-o spre staţiunile din sudul litoralului. Faceţi un popas la Tuzla! 

Andreea Filip, reporter Observator: Cei care vor o plajă retrasă, sălbatică, unde pot admira în tihnă valurile, trebuie să vină la Tuzla. Aici, marea are o culoare şi un farmec aparte. 

Următoarea oprire?

Andreea Filip, reporter Observator: Un loc de poveste este şi pe plaja de la 23 august, iar dacă îl descoperiţi şi vă îndrăgostiţi de el, puteţi să vă prelungiţi excursia pentru că, în apropiere, găsiţi şi locuri de cazare.

O soluţie şi pentru gurmanzi

Andreea Filip, reporter Observator: Plaja de la Neptun-Olimp este una dintre cele mai frumoase de pe întreg litoralul românesc. Este şi sălbatică, dar şi ofertantă. Asta pentru că, pe lângă faptul că vă puteţi bucura de mare, aveţi o cherhana direct pe plajă. 

Le-a venit rândul şi celor pentru care o zi liberă e sinonimă cu o plimbare pe o cărare de munte. 45 de kilometri despart municipiul Brașov de un colț de Rai aflat la poalele masivului Ciucaș. Și, dacă de 1 Mai mulți turiști constată că Vama de la mare nu mai e ce-a fost, ei bine, Vama de la munte e exact ce trebuie. Aici nu veţi găsi nici accente comerciale stridente, nici hoteluri cu balustrade de inox și finisaje de lux.

Drumul vacanței vă poartă paşii spre rezervația de zimbri. În fapt, o grădină zoologică întinsă pe zeci de hectare, casă nu doar pentru bizonii europeni ci şi pentru cerbi, mufloni, reni sau păuni. 

Ilia Barbu, ghid rezervație: În general familii vin și grupuri. Prima dată vii la rezervație.

Traseele de drumeție care pleacă din Vama Buzăului se avântă spre înălțimile masivului Ciucaș

Iar văile din jurul comunei îmbracă privirile și sufletul bicicliștilor în verdele crud, de primăvară, al pădurii. Pe o astfel de vale e şi cascada Urlătoarea. 

Claudiu Loghin, reporter Observator: Tablourile cascadei Urlătoarea, de lângă Vama Buzăului sunt fascinante, indiferent de anotimp. Vorbim, practic, de un adevărat evantai (comutare) de izvoare subterane, care au debit constant, de-a lungul întregului an și a căror apă a sculptat în tuful calcaros adevărate minuni ale naturii. 

Un lac numai bun de pescuit și un centru de echitație sunt, de asemenea, pe cartea de vizită a Vămii de la munte. Gastronomia e făcută cu dichis, cum nu în multe locuri mai vezi: 20 de gospodării cu sigle la poartă, în care se gătește ca la mama acasă. Plus un grup de WhatsApp conectat la Centrul de Informare Turistică, în care fiecare gospodină anunță ce are pe foc. 

Anca Vlad gătește din 2019, într-un punct Gastro Local, din Vama Buzăului. 

Anca Vlad, localnică: O ciorbiță se găsește în casă, în orice zi, nu poți să stai fără o ciorbiță, da? Și pe lângă aia, se face imediat o carne la garniță, care imediat se pregătește, un bulzuleț, un papanaș. 

Tot ce ajunge pe mesele turiștilor vine din fermele și curțile comunei. Meniul oaspeților are felul întâi, două feluri doi și un desert copios și costă 60 de lei. 

Anca Vlad, localnică: Așa cum câștig eu, mi se pare corect să câștige toată lumea din sat. Eu nu am posibilitate să țin oi, dar mă duc la ciobanul care are stână și cumpăr brânză de la el, de aici, din sat. 

Tiberiu Chirilaș, primar: În momentul de față, avem undeva la 20 de puncte gastronomice locale, unde Pot servi o masă din produse locale, produse rezultate din gospodăria proprie a vămășeanului și, de asemenea, preparate pe o rețetă veche, o rețetă moștenită din generație în generație.

Locuri de cazare sunt pentru toate buzunarele. De la pensiunile pentru vacanțe de buget, până la corturile amenajate în stil glamping și un complex de lux, toate se integrează bine în conceptul turismului responsabil. Prețul unei nopţi de cazare începe de la 123 de lei și poate ajunge la 850 de lei de persoană. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Travel » Vacanțe de neuitat în locurile ascunse ale României. Mâncare de nota 10, făcută de gospodine, și peisaje care taie răsuflarea