Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Mihaela Pripici a câștigat finala sezonului 14 iUmor: „Sunt încă în stare de șoc“ Ce va face cu premiul de 20.000 de Euro

Mihaela Elena Pripici, așa cum apare în buletin tânăra din Curtea de Argeș, a câștigat finala sezonului 14 iUmor și și-a adjudecat atât trofeul show-ului, cât și premiul de 20.000 de Euro. La scurt timp după ce a aflat vestea cea mare, comedianta a dezvăluit ce va face cu banii câștigați. Ea a intrat la votul publicului alături de alți șase finaliști, printre care se numără: The Free Tenors, Paul Szabo, Teodora Nedelcu, Elena Voineag, trupa Duo Olé și grupul Pe Cap, format din mai mulți comedianți de peste Prut. Duminica viitoare va fi o ediție specială iUmor: Gala Președinților şi va putea fi urmărită începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 22.05.2023 , 15:44

Gala de decernare a mult râvnitului trofeu și, desigur, a premiului de 20.000 de Euro a fost deschisă de Andreas Petrescu, care a venit cu un număr de umor memorabil în fața juraților iUmor. După ce invitatul special și, totodată, scenaristul emisiunii de la Antena 1 a coborât de pe scenă, aici, și-au făcut apariția The Free Tenors. Momentul lor i-a impresionat pe Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia și Cheloo. În plus, Cezar Ouatu, Andrei Duțu și Mihnea Niculescu au bifat o premieră în cadrul finalei iUmor: și-au lansat în exclusivitate prima piesă. După ce a auzit versurile, Cheloo a exclamat: „Să fie ăsta hitul anului 2023!“, iar Delia a adăugat: „Bravo, bravo, bravo! Să-l ai pe Ouatu, concurent la iUmor în marea finală, da, este UAU!“. „Ce surpriză au fost băieții ăștia! A fost extraordinar momentul și cum a intrat și Andi Bănică, așa… umil, cu chitara“, a spus Cătălin Bordea, care, împreună cu ai lui colegi, i-a trimis la votul publicului pe cei trei tenori.

Varză, pe numele real Daniel Ilie, actrița Maria Grosu, Elena Voineag și Paul Szabo au fost următorii finaliști care au încercat să-i convingă pe jurații show-ului de umor că merită să meargă la votul publicului. Doar cel din urmă comediant a reușit să obțină 4 like-uri, iar materialul său de stand-up i-a cucerit pe toți cei din platoul de filmare, însă, și pe telespectatori, pentru că a fost intens votat. „Este primul stand-up în zona intelectuală“, a exclamat Șerban Copoț, iar Cătălin Bordea a mărturisit: „În meseria asta e fain să ai vocea ta, știi? Să fie ceva special, că, dacă-l pun pe ăsta (n.r.: Paul Szabo) undeva și închid ochii, știu că este el. Sau e spusă o glumă fără să știu cine e, eu știu că e al lui“.

În seara finalei iUmor 2023 au mai performat: Dima Țui, artiștii Marcial Heredia și Paul Morocco, care formează trupa Duo Olé, Teodora Nedelcu, Ionuț Țigănescu, grupul Pe Cap, alcătuit din: Irina Bivol, Nicoleta Caraman, Mihaela Ionașcu, Daniel Frunză, Alexandru Ghețan, Marin Madan și Vladislav Sliusarenco. Alina Crăciun, soția lui Andrei Ungureanu, câștigătorul sezonului 9 iUmor, și Sebastian Dascălu, fost concurent la Insula Iubirii, au făcut parte din scenariul numărului creat de comedianții de peste Prut, iar jurații show-ului au fost uimiți de deznodământ. Ei, Teodora Nedelcu și grupul Duo Olé au ajuns la votul publicului.

Articolul continuă după reclamă

Mihaela Pripici a urcat ultima pe scena iUmor în cadrul importantei gale, iar emoțiile au fost atât de puternice, încât a cerut să coboare pentru câteva clipe ca să îi treacă starea de rău. Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia și Cheloo au fost luați prin surprindere de glumele excelente pe care le avea și acuratețea cu care le-a livrat, având în vedere că a pornit stângaci. „A venit din nou fără să se bâlbâie, fără să tremure și a dat totul cap-coadă brici“, a zis Cortea, în timp ce Bordea a declarat: „Mie mi-a venit să plâng, jur! A fost prima oară în emisiunea asta când mi-a venit să plâng. Mi s-a rupt sufletul. Este imaginea vulnerabilității la fetița asta și este atât de bună!“. Pripi s-a calificat și ea în ultima etapă a competiției, iar Dan Țuțu i-a amuzat pe toți în timpul votării celor șapte finaliști iUmor.

Pe acelaşi subiect

Telespectatorii au votat-o într-un număr extrem de mare pe Mihaela Pripici, astfel că a fost desemnată câștigătoarea sezonului 14 iUmor. Alina Greavu, aka Aluziva, i-a fost alături finalistei și a filmat clipele în care Șerban Copoț și Dan Badea au făcut marele anunț și, ulterior, imaginile emoționante le-a postat pe Instagram. „A fost o seară extraordinară! Putea fi un show internațional, am mai zis“, a punctat Delia în cadrul testimonialelor despre iUmor, iar Cheloo a spus: „A fost o finală de nota 10“.

Câștigătoarea iUmor 2023 a mărturisit cum a primit vestea și ce planuri are cu banii: „Sunt încă în stare de șoc, nu realizez că e real ce s-a întâmplat. A fost un moment epic în care au fost alături de mine cei mai importanți oameni din viața mea: părinții mei, sora mea, Alina și Adi – a doua mea famile – și câțiva prieteni pe videocall. O parte din bani o voi dona, iar pe restul, cel mai probabil, o să-i pun deoparte ca să îmi iau un apartament departe de Chiajna“.

Duminica aceasta urmează o nouă terapie prin comedie la iUmor! Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo îi vor asculta pe toți cei care au acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“ în cadrul unei gale cu totul și cu totul specială. Discursurile amuzante pregătite și surprizele care vor apărea, telespectatorii le pot vedea duminică, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » TV » Mihaela Pripici a câștigat finala sezonului 14 iUmor: „Sunt încă în stare de șoc“ Ce va face cu premiul de 20.000 de Euro