Galerie foto Noul sezon Adela are premiera joi, la 20:30, la Antena 1. Virginia Rogin revine pe micile ecrane
Virginia Rogin se alătură distribuţiei serialului Adela, în cel mai nou sezon al proiectului, ce va avea premiera joi, de la 20:30, la Antena 1.
După un final de sezon dramatic şi cu totul neaşteptat, noi intrigi ies la iveală, iar un rol-cheie în acestea îl va avea Tanti Mioara (Virginia Rogin), o fire iscoditoare şi bârfitoare, care va colora şi mai mult viaţa de la Butimanu.
De peste patru decenii, Virginia Rogin îşi încântă publicul cu personaje pe cât de diverse, pe atât de actuale. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa prof.univ. Dem Rădulescu, actriţa a putut fi urmărită de-a lungul carierei în numeroase filme, piese de teatru, dar şi seriale româneşti semnate de către Ruxandra Ion, care s-au bucurat de un succes răsunător.
„Sunt încântată că am fost invitată să particip în acest minunat proiect, mai ales că am avut plăcerea de a mă întâlni cu echipa cu care am lucrat la Fructul oprit și Sacrificiul. După 17 ani de colaborare cu Ruxandra Ion, reluarea lucrului e o bucurie. Chiar dacă rolul nu e de mare întindere, sper sa fac din el o bijuterie, așa cum i-am obișnuit pe telespectatori!”, a declarat Virginia Rogin.
Tanti Mioara este bunica lui Adi (Răzvan Krem Alexe), cu care acesta locuieste de când părinţii lui au plecat să muncească în străinătate. Tanti Mioara e o fire iscoditoare şi bârfitoare, dar îl iubeşte foarte mult pe nepotul ei, pe care şi-ar dori să îl vadă realizat şi la casa lui. Ce rol va avea aceasta şi cum va condimenta viaţa din liniştitul sat Butimanu, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon al serialului Adela, ce va avea premiera joi, de la 20:30, la Antena 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰