Exclusiv Un an de pandemie: Șocul primei zile. 11 martie 2020, momentul în care România a devenit buimacă în fața bolii
11 martie 2020. O zi în care lumea aşa cum o ştiam a dispărut brusc, în umbra unui singur cuvânt: pandemie. Vă amintiţi ce făceaţi când aţi auzit prima oară acest anunţ?
- Se împlineşte un an de pandemie, de lupte şi lecţii. Cât am pierdut, cât am învăţat şi cine a greşit descoperim împreună într-un nou demers jurnalistic marca Observator
România a scăpat pandemia de sub control. O recunoaște pentru prima oară un fost ministru și sâmbătă, la Observator, vedeți cum un lanț al erorilor a provocat un lanț al infectărilor, din spitale-focar, către populație. E una dintre concluziile pe care le descoperim în seria "Un an de pandemie": că, în România, teama de spital a crescut odată cu incompetența sistemului. Cine e de vină și ce se poate schimba, vedeți la Observator.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General OMS: COVID-19 poate fi catalogat drept pandemie!
Negarea, furia, negocierea, depresia şi acceptarea. Sunt cele cinci faze ale unei traume. Iar pandemia asta este: o traumă globală. Unde suntem astăzi, după fix 365 de zile? Am căutat răspunsuri împreună cu colegii mei, ca să vedem cum putem reclădi pe ruine. Începem seria "Un an de pandemie" - un demers jurnalistic în care punem faţă în faţă oamenii puterii şi oamenii-eroi. Şi pentru unii, şi pentru alţii, 11 martie a însemnat schimbare şi şoc. Un şoc care a prins România buimacă.
Când intri în şoc, pulsul accelerează, respiraţia ţi se taie şi pentru câteva clipe timpul îngheaţă. În faţa pericolului, luptă sau fugi.
În pandemie, lupta e singura opţiune
Dr. Valeriu Gavrilovici, fost director medical Spitalul Județean Suceava: Lupta a fost una cu totul inedită. Aprigă și a lăsat și urme.
Nelu Tătaru, fost ministrul al Sănătății: Erau lucruri cu care nu ne mai întâlnisem.
Raed Arafat, șeful DSU: Nu eram pregătiți. Asta este cea mai importantă lecție din această pandemie.
Andrei Dumitru Cuibari, medic ATI "Matei Balș": A fost această teamă, această frică de necunoscut.
Reporter: Când v-aţi dat seama ca ne asteaptă ceva cu adevărat rău?
Victor Costache, fostul ministrul al Sănătății: Primele telefoane le-am primit chiar pe 31 decembrie, când începusem să fim conştienţi că se întâmpla ceva în China.
Nepregătiți pentru acest virus invizibil
Dr. Anatol Burlacioc, medic SJ Suceava: Despre epidemia din China se știa din noiembrie!
Raed Arafat, șeful DSU: Noi ştiam că nu va fi gata în trei luni de zile.
Dr. Cătălin Apostolescu, medic ATI "Matei Balș": După acest prim pacient, au urmat doi pacienţi, după aceşti doi pacienţi au urmat ca în legenda jocului de şah, patru pacienţi şi numărul a început să crească rapid.
Astăzi sunt peste 800.000 de cazuri şi peste 20.000 de morţi. Cifre greu de imaginat atunci. Mai ales că, după șoc, urmează negarea.
Cei mai mulți se ascundeau încă după iluzia că nu li se poate întâmpla lor. Că nu cunosc pe nimeni atins de coronavirus și, nu e așa, poate nici nu există. Am fi vrut să aibă dreptate. Dar mai devreme sau mai târziu lațul realității se strânge în jurul oricărei conspirații.
Nelu Tătaru: "Cam toată lumea o lua uşor"
Raed Arafat, șeful DSU: Din păcate, s-au pierdut mulţi oameni şi e greu să nu găseşti pe cineva care să-ţi spună: "Ştiu pe cineva care fie c-a fost foarte grav, fie că, din păcate, s-a pierdut"
Nelu Tătaru, fost ministrul al Sănătății: Pe urmă am putut să înţelegem, într-adevăr, ce este această boală, când am văzut cazurile grave din terapie intensivă, dar până atunci, cam toată lumea o lua uşor.
Să ne amintim, chiar liderii țării vorbeau la început despre Covid ca despre "orice răceală" sau spuneau, citez, "masca o poartă doar omul bolnav". Și apoi masca a devenit obligatorie, spitalele au început să se umple, oamenii să se teamă, localitățile să se închidă, cursurile să se suspende, viața să se schimbe total. Fără loc de negociere.
Frica și furia pot căpăta multe forme
Cum ar fi magazinele golite ca în război. Stigmatizarea celor infectați. Contestarea măsurilor de siguranță, impuse în numele unei alegeri imposibile: sănătatea sau libertatea. Și cu un sistem sanitar fragil, fără suficient personal, fără materiale de protecție, infrastructură, dotări, fără oameni antrenați pentru dezastru, a devenit tot mai clar că libertatea noastră va fi scutul care să apere linia 1.
Victor Costache, fostul ministrul al Sănătății: Medicii au fost primii care s-au infectat.
Dr. Cătălin Apostolescu, medic ATI "Matei Balș": Dacă această linie întâi se rupe, e ca atunci când se rupe un dig: apa va cuprinde tot, nu doar linia întâi.
Era 11 martie 2020. 5 zile până la lockdown, o zi până la prima demisie. Un an de pandemie abia începea.
Reporter: A fost vreun moment în care aţi spus că e rău, că nu mai faceţi faţă?
Dr. Cătălin Apostolescu, medic ATI "Matei Balș": Da!
Dr. Bogdan Oprița, șeful SMURD București: Într-un avion militar şi în camera de izolare transportam primele persoane suspecte. La primul zbor... Efectiv personalul medical a urinat pe ei. Pentru că zborul a fost foarte lung. Pentru zborurile mai lungi de două ore, îşi puneau pamperşi pe ei oamenii. Lumea asta n-o ştie! Asta este meseria noastră.
Dr. Cătălin Apostolescu, medic ATI "Matei Balș": Teoretic trebuiau să stea maximum trei ore în echipamentul de protecţie dar ajungeau să stea unii şi 12 ore. În momentul în care se dezbrăcau, erau deshidrataţi, erau supţi la faţă, erau cu şanţuri pe faţă de la măşti şi cu tricourile şi pantalonii pe care le propriu le puteau stoarce.
Reporter: La un an de la primul caz de COVID, dvs, personal, cum sunteţi?
Dr. Cătălin Apostolescu, medic ATI "Matei Balș": Obosit.
Reporter: Cât aţi îmbătrânit în acest an?
Nelu Tătaru, fost ministrul al Sănătății: Destul de mult. Destul de mult dacă e s-o luăm şi la cât am albit...
Reporter: Aţi plâns vreodată? În pandemie, mă refer.
Nelu Tătaru, fost ministrul al Sănătății: Vorba cântecului - şi bărbaţii plâng câteodată.
Reporter: Deci aţi plâns...
Reporter: Care ar fi principala lecţie a pandemiei pe care ar trebui să o învăţăm cu toţii?
Nelu Tătaru, fost ministrul al Sănătății: Cât de mari ne-am crede vreodată, tot timpul există ceva care ne arată cât de mici suntem şi expuşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰