15 judeţe şi Capitala intră în cod roşu de caniculă. Cupola de foc cuprinde sudul României
Administraţia Naţională de Meteorologie a extins avertizarea de cod roşu. Capitala şi 15 judeţe din sudul ţării vor intra sub cupola de foc.
Potrivit ANM, în intervalul 6 iulie, ora 10 – 7 iulie, ora 10, codul roşu pune stăpânire pe județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Fenomenele vizate sunt val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropical.
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Coduri portocaliu şi galben de caniculă
Alte două coduri portocaliu şi galben de caniculă sunt în vigoare până luni la ora 10. Codul portocaliu este valabil între 6 iulie, ora 10 – 7 iulie, ora 10. Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat. În Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde și se va accentua, va fi caniculă, disconfort termic
- "N-a mai rămas nimic". Dezastru la Vânători, în Neamţ, după furtuna de cod roşu cu grindină
- Viceprimarul oraşului Sinaia, după furtuna devastatoare: "E mai rău ca în Ucraina"
- Cod Roșu de furtună cu ploi torenţiale şi grindină în două judeţe din ţară până la ora 16:00. Alertă...
- Soluţii anti-caniculă propuse pentru Capitală. Temperaturile resimţite ar putea scădea cu 15-20 de grade
- România, între caniculă și furtuni. Blocuri distruse, copaci luați pe sus: "Am crezut că e tornadă. Groaznic"
accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Un cod galben este valabil între 6 iulie, ora 10 – 7 iulie, ora 10. Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic ridicat.În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde, va fi caniculă și disconfort termic ridicat,iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între
18 și 20 de grade.

Caniculă în oraş
Profimedia
Vijelii în zona de munte
Intră în vigoare şi un cod galben de vijelii, valabil între 6 iulie, ora 12 – 6 iulie, ora 21 şi care se manifestă prin instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de 40 l/mp.
Cod roşu prelungit
Codul roşu se prelungeşte şi se extinde şi luni, 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10. Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropical.
Valul de căldură se va extinde și va continua să se intensifice, iar în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și în municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 38...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
În vigoare, va mai fi un cod portocaliu de caniculă, valabil luni 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10. Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat. În Banat, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și al Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperaturăumezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Şi un cod galben de caniculă, valabil 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10. Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic ridicat. În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade.

Caniculă în oraş
Profimedia
Prognoza specială pentru Bucureşti
În Bucureşti, duminică, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală
(ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 38 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade.
Luni, valul de căldură va persista, va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 18...21 de grade.
Avertizare meteorologică cod portocaliu valabilă pentru municipiul București în intervalul 06 iulie, ora 10 - 07 iulie, ora 10, ce vizează val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat.
Avertizare meteorologică cod roșu valabilă pentru municipiul București în intervalul 07 iulie, ora 10 - 08 iulie, ora 10, ce vizează val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de
accentuat, noapte tropicală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰