Antena Meniu Search
x

Galerie foto 29 de județe, sub avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până luni dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit și extins avertizările de vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, până luni dimineață, este valabil un cod galben de furtuni în 18 județe. De asemenea, de la ora 15.00 intră în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii în 13 județe din Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.

de Redactia Observator

la 06.08.2023, 10:49

Codul galben de furtuni este în vigoare în intervalul 6 august, ora 10.00 – 7 august, ora 6.00. În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.  În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Potrivit ANM, astfel de manifestări vor fi în prima parte a zilei pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de furtuni

meteoromania.ro

ANM a emis și un cod portocaliu instabilitate atmosferică accentuată, valabil în intervalul 6 august, ora 15.00 – 7 august, ora 3.00. În Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Pe acelaşi subiect

Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70...80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp.

Județele vizate de codul portocaliu sunt: Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Brăila, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.

Caniculă în Moldova, Dobroga și estul Munteniei

Un alt cod galben, dar de caniculă şi disconfort termic, este valabil duminică, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi în unele zone ale judeţelor Bacău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa. 

Harta județelor afectate de codul galben de caniculă

meteoromania.ro

Astfel, pe parcursul zilei de duminică (6 august), în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, precum şi în estul Munteniei, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.

Prognoză specială în București

În intervalul 6 august, ora 10:00 - 7 august, ora 6:00, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele prânzului când vor fi averse torențiale și descărcări electrice. 

Temporar vântul va avea intensificări, inclusiv de scurtă durată în timpul ploilor (rafale în general de 45...50 km/h). Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 29 de grade Celsius.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Vremea » 29 de județe, sub avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până luni dimineață