Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A fost o noapte furtunoasă în România: 18 coduri roşii, maşini luate de viituri şi oameni salvaţi de pompieri cu ajutorul bărcilor

Ploile torenţiale şi inundaţiile au lovit şi noaptea trecută România de la un capăt la altul. Au fost emise 18 coduri roşii de vreme rea în mai puţin de 24 de ore. La munte, ploile torenţiale au făcut prăpăd. DN1 a fost inundat în zona Buşteni.

de Redactia Observator

la 20.07.2021 , 16:38

La Sinaia, o maşină a fost luată de viituri, iar în Braşov doi oameni au fost salvaţi cu barca de pompieri, după ce au rămas blocaţi la marginea unui drum inundat. Vreme extremă a fost şi în judeţul Alba şi în Neamţ, iar în Caraş-Severin şi Mureş oamenii s-au trezit cu apa chiar în case. Vremea extremă a făcut ravagii în ţară şi noaptea trecută. La Sinaia, o maşină parcată aproape de un pârău a fost luată de viitură, iar mai multe gospodării au fost afectate de inundaţii şi de alunecările de teren.

Vremea extremă a făcut ravagii în ţară şi noaptea trecută. La Sinaia, o maşină parcată aproape de un pârău a fost luată de viitură, iar mai multe gospodării au fost afectate de inundaţii şi de alunecările de teren. După ce canalizarea a cedat pe străzile din Braşov subsolurile clădirilor s-au umplut cu apă. Doi oameni au avut nevoie de ajutorul pompierilor, după ce au rămas blocaţi la marginea unui drum inundat, lângă un tractor şi un microbuz luat de viitură.

A plouat torenţial şi la Buşteni. Peste 100 de case au fost inundate, iar traficul pe DN1 a fost deviat. Apele s-au revărsat şi în judeţul Alba. Gospodăriile din localitatea Ocoliş, care au mai fost inundate zilele trecute, au fost din nou măturate de viitură. Şi în staţiunea Durău din judeţul Neamţ, codul roşu de vreme rea a lăsat în urmă dezastru.

Vezi și

"Au fost afectate mai multe gospodării, foarte multe locuinţe au rămas izolate 6.00. Sunt poduri, atât pietonale, cât şi cu acces auto rupte. O maşină a fost luată de către ape, 2 căsute dintr-un chemping au fost luate, de asemneea, de către ape", a declarat Irina Popa, de la ISU Neamţ. Din fericire, la acel moment nu se aflau turişti cazaţi. Viitura a blocat însă şi un drum. "DJ 155 F, ce face legătura între comuna Bicaz şi Ceahlău, mai exact cu staţiunea Durău, a fost blocat pt câteva ore, în această perioadă 6 maşini au fost blocate pe acest drum", a mai precizat Irina Popa, de la ISU Neamţ.

Pe acelaşi subiect

În autoturisme se aflau atât adulţi dar şi 5 copii care au fost duşi de pompieri în siguranţă la o pensiune. Şoferii au rămas însă la maşini până când salvatorii au ridicat copacii căzuţi şi au deblocat drumul. Nici parcul de distracții de la Durău nu a scăpat de potop. Pompierii au scos apa cu motopompele din curţi şi clădiri.  

Şi judeţul Timiş a fost sub cod roşu. Pentru 20 de localități s-au transmis avertizări prin RO-Alert. Grindina a distrus grădini, a inundat curţi şi subsoluri şi a dărâmat copaci. Din cauza vremii extreme, trei curse internaționale care ar fi trebuit să aterizeze aseară la Iași au fost deviate pe alte aeroporturi din țară. A fost prăpăd şi în Caraş-Severin. După aproape o lună de secetă severă, dintr-o dată, a plouat cât pentru o lună. La Pojejena și în Valea Almăjului, la Lăpușnicu Mare, apa strânsă de pe dealuri și munți a venit peste sate și a inundat mai multe case.

Municipiul Slatina s-a transformat într-o mică Veneţie. Probleme au fost şi în Mureş. Cinci localităţi au fost inundate după ce, în mai puţin de o oră, au căzut peste 50 de litri de precipitaţii pe metru pătrat. A fost a doua noapte consecutivă de vijelii, iar meteorologii nu au veşti bune. Vremea extremă va continua şi în zilele următoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » A fost o noapte furtunoasă în România: 18 coduri roşii, maşini luate de viituri şi oameni salvaţi de pompieri cu ajutorul bărcilor