Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă de la meteorologi: Risc însemnat de avalanșe în zonele de munte, până luni seara

Potrivit Administației Naționale de Meteorologie, este risc însemnat de avalanșe în munții Făgăraș, Bucegi, Rodnei, Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu și Călimani-Bistriței-Ceahlău.

de Redactia Observator

la 25.12.2021 , 18:49

Alertă de la meteorologi: Risc însemnat de avalanșe în zonele de munte - Shutterstock

Meteorologii avertizează că de sâmbătă, de la ora 20.00, până luni, la ora 20.00, este risc însemnat de avalanșe în Carpații Meridionali și Orientali.

În Munții Făgăraș, s-a depus un strat instabil de zăpadă, ce depășește pe alocuri 30-40 de centimetri, dar sunt și numeroase plăci de vânt pe versanții sudici, estici și sud-estici, în zona crestelor. Pe văi și în locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, care depășesc 2 metri.

Stratul instabil poate ceda în special la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan, pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari. Riscul de avalanță este însemnat, la fel ca în zonele de sub 1.800 de metri altitudine.

Articolul continuă după reclamă

La altitudini mai mici de 1.500 de metri, pe fondul vremii mai calde și al precipitațiilor mixte, stratul va continua să se topească lent. Pe pantele mai înclinate, la supraîncărcări mari, se pot declanșa izolat avalanșe de mici dimensiuni, în zonele cu depozite mai însemnate de zăpadă, scrie Mediafax.

Pe acelaşi subiect

Risc de avalanşă şi în Munţii Bucegi

În Munții Bucegi, pe versanții sudici, estici și sud-estici, în zona crestelor, sunt formate plăci recente de vânt, plăci depuse peste zăpada mai consistentă acumulată în perioada precedentă.

Stratul de zăpadă are dimensiuni importante pentru luna decembrie în zona înaltă, îndeosebi pe versanții nordici, iar vântul puternic din perioada precedentă a transportat cantități importante de zăpadă pe văi, acolo unde riscul este mai crescut. Pe văi și în locurile adăpostite sunt depozite însemnate, care depășesc 2 metri.

Stratul instabil de la suprafață poate ceda mai ales la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari. Riscul este însemnat, la fel ca în zonele de sub 1.800 de metri. Sub 1.500 de metri, stratul va înregistra scăderi, pe fondul vremii mai calde, însoțite de precipitațiile mixte.

173 cm, cel mai gros strat de zăpadă

În Munții Rodnei a nins în ultimele două zile, iar stratul de zăpadă a crescut semnificativ. În zona de creastă sunt plăci de vânt pe versanții sudici, estici și sud-estici. La peste 1.800 de metri, este un strat de zăpadă relativ recentă, ce depășește pe alocuri 40-50 centimetri și care va mai crește în zilele următoare. În zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite mai însemnate de zăpadă. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii și izolat mari. Va continua să ningă și sub 1.800 de metri, iar în condiții de supraîncărcare a stratului se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii în zonele cu depozite mai consistente, în special în etajul altitudinal 1500-1800 m.

Și în Munții Parâng-Șureanu a nins slab în zona înaltă, iar stratul a mai crescut cu 5-10 cm. Vântul puternic a creat multiple plăci de vânt în zona de creastă, pe versanții estici, sudici și sud-estici. De asemenea, în zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite însemnate de zăpadă. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii, pe pantele cele mai înclinate, riscul fiind dat în principal de numeroasele plăci de vânt prezente în apropierea crestelor. Sub 1.800 de metri stratul are dimensiuni mai reduse și este umezit puternic, iar în condiții de supraîncărcare se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici, pe pantele mai înclinate.

În Munții Țarcu-Godeanu, stratul de zăpadă este parțial stabilizat, dar precipitațiile însemnate din următoarea perioadă vor aduce un strat consistent de zăpadă proaspătă. În zona crestelor sunt plăci de vânt, iar depozite mai consistente de zăpadă se întâlnesc pe văi. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni mici și izolat medii, pe pantele cele mai înclinate. Sub 1.800 de metri, stratul are dimensiuni mai reduse, dar în condiții de supraîncărcare se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii.

Ninsori moderate au fost în ultimele zile și în Munții Călimani-Bisriței-Ceahlău, iar vântul puternic a dus la formarea de noi plăci de vânt și a transportat zăpada pe văi. Ninsori importante sunt așteptate și în zilele următoare, iar stratul va continua să crească. La supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni mici și medii, pe pantele cele mai înclinate, riscul fiind dat atât de plăcile de vânt prezente, cât și de stratul de zăpadă recentă, care depășește pe alocuri 30-40 centimetri și care va continua să crească.

În munții Vlădeasa-Muntele Mic, riscul de avalanșe este moderat. Potrivit ANM, cel mai gos strat de zăpadă, de 173 cm, se înregistrează sâmbătă la Bâlea-Lac.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Vremea » Alertă de la meteorologi: Risc însemnat de avalanșe în zonele de munte, până luni seara