Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă meteo de ploi, ninsori şi strat consistent de zăpadă, emisă de ANM. Cod galben în trei sferturi din ţară

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, două avertizări cod galben de ploi și ninsori. Prima este valabilă din această după-amiază și expiră mâine, la ora 14:00, când intră în vigoare cea de-a doua alertă meteo.

de Veronica Micu

la 15.03.2021 , 13:51

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și ninsori valabilă de duminică până luni în partea de vest a țării, iar de luni până miercuri în aproape întreaga țară.

Interval de valabilitate: 14 martie, ora 16:00 - 15 martie, ora 14:00

Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, ninsori în zona înaltă de munte;

Vezi și

În Banat, Crișana, Maramureș și local în nordul și vestul Transilvaniei, temporar va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m în Carpații Occidentali și la peste 1200 m în nordul Carpaților Orientali, va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp și izolat 30...35 l/mp.

Pe acelaşi subiect

Potrivit ANM, în vest și la munte, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...60 km/h, spulberând zăpada pe crestele montane înalte.

meteoromania.ro

Interval de valabilitate: 15 martie, ora 14:00 - 17 martie, ora 20:00

Fenomene și zone vizate: ninsori și strat consistent de zăpadă la munte și în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1500 m; ploi și ninsori abundenteîn Moldova; local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea;

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă.

meteoromania.ro

La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.

Vremea se răcește în București

Se răcește și în București, astfel că marți și miercuri maximele se vor situa în jurul valorii de 7 grade, față de 17 cât sunt așteptate duminică, arată ANM în prognoza specială pentru Capitală.

Potrivit meteorologilor, duminică vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va ajunge 16-17 grade, apoi va fi în scădere, spre 3-5 grade, până luni dimineață.

De luni până miercuri, vremea se va înrăutăți, cerul va avea înnorări, temporar va ploua și se vor acumula cantități de apă în jurul a 20 l/mp, iar în după-amiaza zilei de luni vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu unele intensificări (rafale de 45-55 km/h), îndeosebi spre sfârșitul intervalului.

Temperaturile maxime, în scădere treptată, vor fi de 14-15 grade luni, 7-8 grade marți și 6-7 grade miercuri, iar valorile minime se vor situa între 2 și 5 grade.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Alertă meteo de ploi, ninsori şi strat consistent de zăpadă, emisă de ANM. Cod galben în trei sferturi din ţară