Antena Meniu Search
x

Alertă meteo în 29 de judeţe. Ploi torenţiale, grindină şi vijelii până luni dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o nouă informare meteo de ploi torenţiale, până luni dimineaţa. De asemenea, 29 de judeţe sunt sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până joi seara.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o nouă informare meteo de ploi torenţiale, până luni dimineaţa. De asemenea, 29 de judeţe sunt sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până joi seara.

Potrivit informării meteo, începând de joi de la ora 10.00 până luni la ora 10.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.

29 de judeţe sunt, total sau parţial, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până joi seara

Cod galben de furtuni în 29 de judeţe

Totodată, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău,Vrancea şi Buzău sunt, începând cu ora 10, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până la ora 22.00.

În Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în nordul Olteniei, local în Moldova şi Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină, potrivit ANM.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Alertă meteo în 29 de judeţe. Ploi torenţiale, grindină şi vijelii până luni dimineaţa