ANM a emis o nouă alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă în 21 de județe, până la noapte
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ploi, grindină și vijelii, valabilă în următoarele ore.
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de vreme severă în 21 de județe, valabilă pentru următoarele ore. ANM anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate în intervalul 3 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 23:00.
Astfel, în Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...40 l/mp.

Harta județelor afectate de codul galben
meteoromania.ro
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp, îndeosebi în est, sud-est și vest.
- Vremea 3 iulie 2021. Sunt așteptate ploi cu caracter torențial și descărcări electrice
- Vremea 5 iulie - 2 august 2021. Urmează temperaturi de peste 36 de grade Celsius, la umbră
- În doar câteva minute, o comună din Gorj a fost acoperită de gheaţă. Şoferii cu cauciucuri de vară nu au mai...
- Ploi torenţiale şi vijelii în toată ţara, de luni dimineaţă. ANM a emis o informare meteo de vreme severă
- Vremea de mâine 2 aprilie. Temperaturile scad în zona de nord a ţării. Maximele se vor situa între 9 şi 20 de...
Vremea în București - 3 iulie 2021
În București Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, se vor acumula cantități de apă în medie de 10...15 l/mp.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰