Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât mai stă deasupra României vortexul polar venit din nordul Europei. Temperaturile se schimbă brusc

Am trecut de la vară la iarnă în doar câteva ore. Noaptea trecută a căzut prima nisoare din acest sezon. La munte, temperaturile au fost cu mult sub pragul îngheţului, iar stratul de zăpadă a ajuns şi la 20 de centimetri. Un şoc termic au avut mai ales locuitorii din sud, care au încheiat seara cu 20 de grade şi s-au trezit cu doar 7. 

de Claudiu Crăciunică

la 16.10.2023 , 20:38

La peste 2500 de metri altitudine, pe Vârful Omu, vântul a bătut cu 100 de km pe oră. Cei care s-au aventurat pe munte să vadă răsăritul abia s-au putut ţine pe picioare din cauza rafalelor puternice. La 8 dimineaţa, termometrul arăta minus 13 grade Celsius, dar viscolul aproape că a dublat senzaţia de frig.

La Bâlea Lac au fost minus 11 grade Celsius. Iar peste noapte s-au adunat 20 de centimetri de zăpadă. A nins şi pe Transfăgărăşan, aşa că drumarii au scos pe traseu utilajele de deszăpezire. Un strat de zăpadă de 10 centrimetri a acoperit drumul. Şoseaua care şerpuieşte printre munţi a arătat ca în plină iarnă. 

Peisaje de iarnă la munte. Temperaturile au scăzut simțitor

Vezi și

Și în Munții Parâng peisajul e de iarnă. Cea mai înaltă șosea din România încă e deschisă pentru turiști, dar recomandarea drumarilor e ca mașinile să fie echipate cu anvelope de iarnă. 

Pe acelaşi subiect
  • Diana Speretoiu, reporter Observator: Suntem la peste 2000 de metri altitudine, pe Transalpina sunt minus cinci grade Celsius în termometre, dar vântul puternic face ca temepratura resimţită face să fie şi mai scăzută. S-a depus deja şi un strat de zăpadă de câţiva centimetri,  iar drumarii au intervenit cu utilajele pentru ca utilajele pentru ca şoseaua să rămână deschisă.
  • Cristi Tudor, DRDP Craiova: S-a acţionat cu material antiderapant şi chiar pe anumite porţiuni cu lama am fost nevoiţi să acţionăm. Sectorul de drum va rămâne deschis pentru că prognozele meteo ne arată o încălzire a vremii. 

Mai mulţi turişti din Germania au fost surprinşi de viscol pe creste, iar dimineaţa au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor ca să coboare. Şi un ucrainean de 44 de ani care voia să ajungă ilegal în România a fost la un pas să-şi piardă viaţa în munţii Maramureşului, în zona vârfului Polonica. Era deshidratat şi suferea de hipotermie când l-au găsit salvatorii.  

În Bucovina, câteva ore de ninsoare au adunat 5 centimetri de zăpadă. Şi în Capitală anotimpul s-a schimbat peste noapte. 

  • Claudiu Crăciunică, reporter Observator: Faţă de ziua de ieri, temepraturile s-au răcit brusc azi-noapte. Astfel că astăzi abia ating valori de 18 grade. Vorbim de scăderi de până la 10 grade faţă de temperaturile mari din weekend. 

Vortex polar din nordul Europei deasupra României

Schimbarea vremii a fost cauzată de un aer polar venit din nordul Europei.

Raul Ilea, meteorolog ANM: Minimele de la noapte vor fi între minus 7 şi 9 grade, cu cele mai mici valori în depresiunile din sudul Transilvaniei. Mâine va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime termice între 10 şi 20 de grade.

Vremea se va încălzi, însă, rapid în următoarele zile, iar spre finalul săptămânii vor fi din nou temperaturi ca de vară în aproape toată ţara. 

Claudiu Crăciunică Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Cât mai stă deasupra României vortexul polar venit din nordul Europei. Temperaturile se schimbă brusc