Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ce ne-a mai rămas?! Nimic". Vijelii violente au devastat Europa de Vest. Sunt pagube de zeci de milioane de euro

Vijelii de violenţa unui urgan devastează Europa de Vest! Opt oameni au murit în Marea Britanie, Germania şi Spania din cauza furtunilor. Autorităţile încă nu au făcut bilanţul pagubelor, dar acestea se anunţă enorme, de zeci de milioane de euro. 

de Redactia Observator

la 23.10.2023 , 21:14

Peninsula Iberică este lovită de peste 24 de ore de furtuna Bernard. Rafele de peste 100 de kilometri pe oră au scos din rădăcini sute de copaci, au smuls din beton semne de circulaţie şi acoperişurile teraselor.

Vijelii violente au devastat Europa de Vest

Localnic: Ce ne-a mai rămas?! Ce ne-a mai rămas?! Nimic. Peste tot unde mergeam, pe stradă, vedeam arbori căzuţi, pe următoarea stradă arbori căzuţi.

Vezi și

Zeci de râuri s-au revărsat după ploi care păreau că nu se mai opresc. Puhoaiele au ajuns până în marile oraşe din regiunile Andaluzia şi Catalonia.

Pe acelaşi subiect

Localnic: A intrat apa în casă, a ieşit din chiuvetele de la baie, a venit prin acoperiş, de pe terasa vecinilor de deasupra. Este imposibil, am renunţat la a mai încerca.

Sirenele ambulanţelor şi maşinilor de pompieri răsună în toată Spania. Mii de localnici au fost afectaţi de fenomenele meteo extreme.

Antonio Flores, şef departament de pompieri: Din cauza vântului puternic, noi, pompierii am răspuns la foarte multe apeluri în regiune, în special în zona urbană, acolo unde au căzut arbori, semne de circulaţie şi chiar şi pereţii unor clădiri.

În Marea Britanie, după o săptămână de ploi abundente şi inundaţii, oamenii încearcă să repare pagubele, dar, mai ales, să uite momentele de coşmar în care apele au răpit viaţa celor dragi.

Fiul unei victime: Dimineaţa, cam pe la 9:30, am coborât la parter şi m-am dus la fereastra din spatele tău, pe care am deschis-o cu forţa. Am găsit-o pe mama plutind în apă, chiar pe unde eşti tu acum.

Mulţi britanici din extremitatea nordică a Regatului au fost avertizaţi de autorităţi că nu se vor putea întoarce acasă până la Crăciun - reţelele de apă şi electricitate au fost grav avariate de furtuni şi înlocuirea lor va dura mult.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » "Ce ne-a mai rămas?! Nimic". Vijelii violente au devastat Europa de Vest. Sunt pagube de zeci de milioane de euro