Observator » Vremea » Cum va fi vremea în luna iulie. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

Cum va fi vremea în luna iulie. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

Cum va fi vremea în luna iulie. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni Termometru care afișează temperaturi de până la 40 de grade într-o zi de vară însorită - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.06.2026, 10:01 | Modificat la 30.06.2026, 10:01

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luna iulie, în intervalul 29 iunie - 27 iulie 2026. Potrivit specialiştilor, temperaturile se vor menține ridicate, peste pragul normal pentru această perioadă, în timp ce precipitațiile vor fi reduse în mai multe regiuni din țară.

Vremea 29 iunie - 6 iulie

Potrivit ANM, temperaturile vor fi mai ridicate față de cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nordice și nord-estice. Va ploua mai mult în vestul, sudul și, local, în centrul țării, iar în rest, regimul pluviometric va fi deficitar.

Vremea 6 - 13 iulie

Articolul continuă după reclamă

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a României, cu precădere în regiunile intracarpatice.

Vremea 13 - 20 iulie

Temperaturile medii vor fi mai mari decât mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vestul, nord-vestul și centrul țării. Și în acest interval, regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea 20 - 27 iulie

Vremea se va menține călduroasă și în această săptămână, cu valori termice mai mari decât normalul perioadei, mai ales în vestul și centrul țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.