Februarie 2024, cea mai călduroasă lună februarie din istorie. Un nou record global de temperatură, anunță specialiștii Copernicus
Februarie 2024 a fost cea mai călduroasă lună februarie din istoria înregistrărilor meteorologice şi totodată cea de-a noua lună consecutivă care stabileşte un astfel de record global de temperaturi, a anunţat joi Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice, informează DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Temperatura atmosferică medie de luna trecută a fost de 13,54 grade Celsius, cu 0,81 de grade Celsius peste media corespunzătoare acestei luni din ultimii 30 de ani. A fost, totodată, cu 0,12 grade Celsius mai mare decât precedentul record pentru cel mai călduros februarie, înregistrat în 2016.
Temperaturi cu mult peste medie au fost înregistrate în Europa Centrală şi Estică, nordul Siberiei, centrul şi nord-vestul Americii de Nord, cea mai mare parte din teritoriul Americii de Sud, pe teritoriul Africii şi în vestul Australiei.
''Februarie se alătură lungii serii de recorduri din ultimele luni'', a declarat directorul Copernicus, Carlo Buentempo, într-un comunicat. ''Oricât de remarcabil ar părea, nu este ceva foarte surprinzător, întrucât încălzirea continuă a sistemului climatic duce inevitabil la noi extreme de temperatură. Climatul răspunde concentraţiilor efective de gaze cu efect de seră din atmosferă aşa că, dacă nu reuşim să le stabilizăm pe acestea, ne vom confrunta inevitabil cu noi recorduri globale de temperatură şi cu consecinţele acestora'', a adăugat el.
Și temperatura oceanelor a înregistrat un nivel record
- Anunțul Organizației Meteorologice Mondiale, despre El Nino: Ce se întâmplă cu fenomenul care a bulversat vremea
- Caniculă în SUA. Oraşul în care s-au înregistrat 34 de grade Celsius la final de februarie
- Am traversat cel mai călduros Ianuarie din istorie. Specialiştii Copernicus avertizează că anul 2024 ar putea fi...
Tot în februarie, temperaturile oceanelor au înregistrat un nivel record, iar temperatura medie globală la suprafaţa mării a fost de 21,06 grade Celsius, potrivit Copernicus, citat de Reuters. Temperatura medie la suprafaţa mării corespunzătoare lunii februarie a depăşit recordul precedent de 20,98 grade Celsius, stabilit în august 2023, conform istoricului acestor date, care au început să fie colectate în 1979.
Oamenii de ştiinţă au avertizat săptămâna aceasta că cel de-al patrulea episod global de albire în masă a coralilor ar putea avea loc în emisfera sudică, cauzat de încălzirea apelor, şi că acesta ar putea fi cel mai grav din istoria planetei noastre, potrivit Reuters.
Anul 2023, cel mai călduros an înregistrat vreodată de meteorologi pe Terra
Anul 2023 a fost totodată cel mai călduros an înregistrat vreodată de meteorologi pe Terra, devansând detaşat 2016. Copernicus a anunţat în ianuarie că încălzirea globală a depăşit 1,5 grade Celsius în medie pentru prima dată într-un interval de 12 luni - din februarie 2023 până în ianuarie 2024 - în comparaţie cu epoca preindustrială, precizează DPA.
Acest lucru nu înseamnă însă că obiectivul de 1,5 grade Celsius stabilit în 2015 prin Acordul de la Paris a fost depăşit, întrucât o medie pe termen lung este luată în calcul drept etalon.
Cele mai vechi date folosite de Copernicus datează din 1950, dar sunt disponibile şi câteva date anterioare. Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice publică cu regularitate date despre temperatura de la suprafaţa Pământului, suprafaţa banchizei şi precipitaţii. Descoperirile sunt fundamentate pe analize generate de computer, care includ miliarde de măsurători realizate din sateliţi, ambarcaţiuni, aeronave şi staţii meteo din diverse locuri ale lumii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰