Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ploaie și vânt puternic în weekend. Ciclonul Adel schimbă planurile. Cum va fi vremea de 1 Decembrie

Doar câteva ore ne mai despart de mini-vacanţa de 1 Decembrie, însă planurile de sărbătoare sunt puse la încercare. Ciclonul Adel, furtuna botezată de meteorologii greci, a ajuns deja în România. Urmează un weekend prelungit cu ploi, vânt puternic şi atmosferă de toamnă târzie. 

de Ioana Scărlătescu

la 28.11.2025 , 18:02

"Este cod galben de ploi abundente în nordul Munteniei şi al Olteniei până mâine dimineaţă. În acele zone se vor acumula cantităţi de apă ce pot trece izolat de 40l/mp. Atenţie că şi vântul va crea probleme în tot sudul şi în sud-estul ţării, iar la altitudini mari, acesta va viscoli ninsoarea.

Cu toate că această atenţionare iese din vigoare mâine la ora 10.00, vremea va rămâne închisă întreg weekendul, cu ploi din loc în loc şi cu temperaturi modeste care nu vor trece de 10 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării.",  a transmis Ioana Scărlătescu, jurnalist Observator

"Vestea bună este că luni, de Ziua României, vremea se va linişti. În Bucureşti vom vedea şi câteva raze de soare şi vor fi în jur de 11 grade Celsius în timpul paradei. De altfel, va fi o atmosferă plăcută în toate zonele ţării cu excepţia celor din nord şi nord-est unde ar putea să mai plouă slab. Apoi, prima săptămână a iernii va continua cu vreme destul de liniştită, cu ceaţă dimineaţă şi cu temperaturi normale pentru începutul lunii decembrie.", a adăugat jurnalistul Observator. 

Articolul continuă după reclamă
Ioana Scărlătescu Like

Jumătate din viața mea de până acum am petrecut-o în televiziune. La prima încheiere de contract am fost însoțită de mama, care a fost nevoită să semneze în locul meu.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Vremea » Ploaie și vânt puternic în weekend. Ciclonul Adel schimbă planurile. Cum va fi vremea de 1 Decembrie