Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, lovită după ninsori de un anticiclon. Temperaturile vor atinge -20 de grade

Viscolul s-a oprit, dar mai multe drumuri din estul ţării sunt în continuare blocate de nămeţi. Meteorologii ne avertizează: după ninsori şi viscol, loveşte gerul. Până în weekend, temperaturile coboară până la minus 20 de grade Celsius. 

de Adrian Obreja

la 06.02.2023 , 20:11

De mai bine de două zile, pe Drumul Național 22, între Râmnicu Sărat şi Brăila, nu se mai circulă. Dune de zăpadă de peste jumătate de metru acoperă şoseaua, iar vântul puternic formează mereu alţi şi alţi nămeţi. 

Şofer: Nu sunt perdele, nu-i nimic făcut, nimic, nimic.

De nevoie, oamenii merg pe jos câţiva kilometri.

Vezi și

"Merg la Boldu, doamnă. Am bătrân de 85 de ani, trebuie să mă duc la părinţii mei."

Pe acelaşi subiect

Autorităţile spun că intervin cu peste 10 utilaje, însă în zadar deocamdată. 

Sorin Robu, director Direcția Regională de Drumuri Buzău: Cel mai problematic drum din ţară. Din cauza viscolului şi poziţionării lui perpendicular pe culoarul de vânt. 

Alt judeţ. Aceleaşi probleme. În nămeţii de pe şosea, cinci maşini au rămas împotmolite. Printre ele şi cea a primarului din comuna Cerțești.

Daniel Cotoranu, primar Cerțești, Galaţi: Era o familie care se ducea la Iaşi, o familie din altă comună, din Corod. Că pentru aia m-am aruncat şi eu.

Pe mai multe tronsoane de drum, deszăpezirea a fost oprită cu totul. 

"Am acţionat ieri toată ziua, fără nicio eficienţă. Combustibil, utilaje, timp pierdut. Când ne întorceam, era identic." 

Viscolul a făcut ravagii şi pe drumurile din Vrancea, Dolj şi Gorj. La minus 15 grade, între Novaci și Rânca, maşinile au circulat doar însoţite de utilajele de deszăpezire.

În Vaslui, zăpada a blocat accesul ambulanţei la o pacientă aflată în stare gravă. Echipajul medical a fost nevoit să o care pe femeia de 51 de ani cu o pătură până la salvare. Gheaţa de pe şosea a îngreunat şi mai mult intervenţia. Ambulanţa a pornit spre spital abia după ce oamenii din sat au împins-o.

Temperaturile vor atinge -20 de grade

Meteorologii ne avertizează însă că după valul de ninsori, un anticiclon aduce ger la noi în ţară. Minus 14 grade s-au înregistrat azi-dimineaţă la Miercurea Ciuc. 

"Am pus mai multe haine, am pus mai multe lemne pe foc."

Valul de ger va persista în România până la sfârşitul săptămânii. În timp ce la munte, vor continua ninsorile. 

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » România, lovită după ninsori de un anticiclon. Temperaturile vor atinge -20 de grade