Video Specialiştii explică fenomenul extrem care a avut loc în Bucureşti. Este foarte posibil să se repete
Am privit îngroziţi imaginile filmate în timpul furtunii de ieri, am văzut şi efectele - unele dintre ele extrem de grave. Sunt, aşa cum vă spuneam, oameni care au rămas pur şi simplu fără acoperiş deasupra capului. Şi nu-i de mirare dacă derulăm doar câteva dintre momentele în care vijelia s-a dezlănţuit.
A fost mai mult decât o simplă ploaie de vară. A fost un fenomen extrem. Meteorologii spun că o astfel de situaţie este posibil să se repete în această vară şi că astfel de furtuni puternice de scrută durată sunt alimentate adesea de perioadele caniculare.
Au rămas blocaţi în drum spre casă
O furtună de 2 minute, 3 stâlpi de electricitate căzuți și câțiva copaci au paralizat complet circulația pe singurul drum de acces către un complex rezidențial de la marginea Pădurii Băneasa.
Sute de locatari din zonă au ramas fără curent. "Ne-au anunţat pe Facebook că e posibil ca în această noapte să nu avem acces în cartier. Totuşi am crezut că e o glumă pentru ca suntem 5.000 de oameni", spune un locuitor.
"Sunt oameni care tranziteaza pe jos, incearca sa ajunga totusi acasa, si-au lasat masinile, au copii in brate, copiii nu pot sta ore intregi sa astepte sa se deschida drumul", a declarat Cătălin Diaconescu, reprezentat asociaţie proprietari.
Oamenii cer de ani de zile deschiderea unui drum de acces secundar.
„Nu cred că e nevoie să moară cineva ca autoritățile să înțeleagă că mai aveam nevoie de mai multe drumuri de acces. Cât timp au dat avize pentru dezvoltarea acestui cartier, ar fi trebuit să se gândească și la drumuri", spune un localnic.
"Traficul este blocat în zonă, am trecut pe lângă zona asta, sunt în oraș, dar n-am cum să ajung acolo decât pe jos. Facem tot ce este omenește posibil.”, a declarat George Tuţă, primar Sector 1.
Cartierul de la marginea Pădurii Băneasa este în prezent deservit de un singur drum de acces, cu câte o singură bandă pe sens. În trecut, locuitorii foloseau şi un drum forestier, care face legătura între zona rezidenţjală şi Grădina Zoologică, însă acesta a fost închis, fiind considerat zonă protejată. O alternativă ar putea fi construirea unei conexiuni cu şoseaua de centură a Capitalei, dar până în prezent nu a fost făcut niciun demers concret în acest sens.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰