Galerie foto Val de căldură în România. Jumătate de țară, inclusiv Capitala, sub cod galben de caniculă marţi şi miercuri
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări cod galben pentru două zile consecutive, luni şi marţi, din cauza temperaturilor excesiv de ridicate, care vor afecta mai multe zone din ţară, inclusiv Capitala. Conform specialiștilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 12:00 - 21:00, în sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată (maxime de 34...36 de grade) și local va fi caniculă.
Harta județelor afectate:
Jumătate de țară, inclusiv Capitala, sub avertizare cod galben de caniculă
Marți și miercuri, valul de căldură se va extinde. În intervalul 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10, în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în Dobrogea continentală, pe arii relativ extinse va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi caldă, cu temperaturi minime în general între 17 și 20 de grade.
Potrivit meteorologilor ANM, canicula și disconfortul termic se vor menține în zilele următoare îndeosebi în jumătatea sudică a țării.
Harta județelor afectate:
Căldură extremă în București
Capitala se va afla, marți, sub cod galben de caniculă, cu temperaturi care vor ajunge la 37 de grade și disconfort termic ridicat. Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15...19 grade.
Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade, iar cea minimă va fi de 16...19 grade.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰