Video Valul de aer cald din Africa aduce fenomene severe în România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Două anotimpuri într-o zi în România. În timp ce la munte e viscol, în sudul ţării a venit primăvara, au fost 16 grade Celsius. Doar că valul de aer cald din Africa vine însoţit de un vânt puternic. În Capitală, rafalele au doborât un copac bătrân şi uscat peste un loc de joacă pentru copii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Analist, despre al doilea mandat al lui Trump: ce decizii ar putea fi luate cu vizele pentru români sau războiul din Ucraina
La munte, a fost vânt de cod galben. La Rânca turiştii s-au luptat cu viscolul
- Diana Speretoiu, reporter Observator: La cota 1.700 sunt momente în care abia te poţi ţine pe picioare din cauza viscolului puternic care spulberă zăpada. Sunt -2 grade Celsius, dar temperatura resimţită scade şi până la -13 grade.
Din cauza vântului, pârtiile de pe domeniul schiabil Transalpina - Voineasa vor fi închise astăzi şi mâine. Şi în Harghita a nins. Peste noapte, drumul a fost acoperit de zăpadă. La prima oră, şoferii abia au putut înainta.
În sudul ţării vremea s-a încălzit brusc
- Vremea de mâine 5 februarie 2024. Va fi deosebit de cald afară. Temperaturi de până la 19 grade Celsius
- ANM a emis cod galben și cod portocaliu de vreme rea. Zonele din țară lovite de viscol, unde vântul va sufla cu...
- Aproape toată ţara, sub cod galben de vânt şi vremea rea începând de azi. Meteorologii anunţă cod portocaliu...
Dar a bătut vântul cu putere. În Capitală, vijelia a doborât un copac uriaş lângă un loc de joacă din Parcul Bordei. Ca prin minune, nu au fost victime. Arborele era aşa de uscat încât s-a rupt în mai multe bucăţi. Primarii de sector spun că au făcut zeci de cereri pentru defrişarea copacilor uscaţi, dar municipalitatea nu le-a dat aviz. Explicaţia primarului general ?
- Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: Se întâmplă să cadă copaci. Eu semnez toate litigiile care privesc primăria şi există o constanţă a acestor fenomene. Sunt două milionae de copaci, aproximativ în Bucureşti, se întâmplă ca ei să mai cadă.
Vremea caldă va fi însoţită de vânt puternic şi în următoarele zile
- Andreea Petrescu, reporter Observator: Astăzi, în Capitală, temperaturile au ajuns până la 11 grade Celsius. Doar că, a fost innorat, a bătut vântul și s-au resimtit mai puține grade. Mâine cresc temperaturile, dar creşte şi intensitatea vântului. Vor fi rafale de 50-60 kilometri pe oră.
Chiar dacă apă mării a avut doar 6 grade Celsius, mai mulţi curajoşi s-au încumetat să intre în apă la Constanţa. Au rezistat minute în şir în apa rece într-o competiţie inedită.
Aproape toată ţara a fost astăzi sub cod galben de vânt puternic
Mâine va fi chiar şi cod portocaliu la munte, iar zăpadă depusă săptămâna trecută va fi vicolită de rafalele puternice. Vântul se va intensifica şi mai mult zilele viitoare.
- Mihai Huștiu, meteorolog ANM: O să avem parte şi de vânt foarte intens, începând cu dupa amiaza zilei de duminică şi mai ales luni o să fie vânt foarte puternic în toată ţara. La munte, viteza vântului să depăşească 100 sau chiar 120 de km/h. Vor fi şi precipitaţii în aceste zile, pe vest, pe centru şi pe nord mai ales sub formă de ploaie şi doar pe crestele cele mai înalte montane, lapoviţă şi ninsoare.
Vremea va continua să se încălzească saptămâna viitoare
Vor fi până la 20 de grade aproape zilnic în sudul extrem, cu 19 grade în București. Temperaturi cu aproape 15 grade mai mari față de cele normale, potrivite pentru început de mai. Maximă absolută pentru luna februarie a fost în 2016, când s-au înregistrat 26 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰