Foto Vremea de mâine 5 februarie 2024. Va fi deosebit de cald afară. Temperaturi de până la 19 grade Celsius
Vremea de mâine în România. Până pe 5 februarie valorile termice, mai ridicate decât sâmbătă, se vor situa cu mult peste cele normale la începutul lunii februarie. În vestul, nordul şi centrul ţării, cerul va avea înnorări şi pe alocuri va ploua. La munte, precipitaţiile vor deveni moderate cantitativ spre seară, când izolat se vor acumula cantităţi de apă de 10 l/mp; acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar la altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, cerul va fi variabil la parţial noros. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă vor fi rafale de 80...90 km/h, temporar viscolind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 3...4 grade în estul Transilvaniei şi al Maramureşului şi 16 grade izolat în Oltenia şi sud-vestul Munteniei.
Luni, 24 ianuarie, vremea va fi vântoasă, dar va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Vor fi viteze ale vântului în general de 55...60 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei rafalele vor atinge 65...75 km/h. La munte vor fi rafale de 70...100 km/h, iar în zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu peste 110...120 km/h, va fi viscol şi vizibilitate foarte redusă.
În nord-vestul, centrul şi nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros şi temporar în prima parte a intervalului va ploua. În zona montană vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15....20 l/mp) predominant sub formă de ploaie, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit.
În restul ţării, cerul va fi temporar noros şi doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe, cu precădere în zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei. Temperaturile maxime vor fi de la 6...7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre 18...19 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa în general între 2 şi 7 grade. Spre sfârşitul intervalului, izolat se va forma ceaţă.
Prognoza meteo București 5 februarie 2024
Vremea va fi vântoasă, dar va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, în general cu viteze de 50...55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.
Vremea de mâine la munte
Vremea va fi vântoasă. Vor fi viteze ale vântului de 70...100 km/h, iar în zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 110...120 km/h. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15....20 l/mp) predominant sub formă de ploaie, acestea determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, în timp ce, la peste 1700 m altitudine va ninge viscolit condiţii în care vizibilitatea va fi foarte redusă. Regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai mari decât cele normale perioadei.
Cum va fi vremea în Europa
Regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele normale în prima decadă a lunii februarie în cea mai mare parte a continentului, exceptând nordul extrem şi nord-estul unde temperaturile vor fi apropiate de cele climatologic specifice datei. Va ploua pe arii extinse în Irlanda şi Regatul Unit (însemnat cantitativ în Scoţia) şi local în Germania, Cehia, Slovacia şi Republica Moldova, vor predomina ploile în Polonia, se vor semnala precipitaţii mixte în Danemarca şi Ucraina şi pe alocuri ninsori în partea de est-nord-est şi în Peninsula Scandinavică.
În restul Europei, va fi vreme în general frumoasă, însă la începutul zilei, cu probabilitate mai mare în Franţa, Spania şi Italia, pe areale restrânse se va forma ceaţă. Vântul va fi foarte intens (local viteze de peste 65...75 km) pe o zona extinsă din Arhipelagul Britanic şi bazinul Mării Nordului, peste ţările central-nordice şi cele centrale până în bazinul Mării Negre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰