Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, în jumătate de ţară, până joi dimineaţa. Judeţele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică care vizează zone din Maramureş, Moldova, cea mai mare parte a Crişanei şi Transilvaniei, precum din nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 23.08.2023 , 10:53

Vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, în jumătate de ţară, până joi dimineaţa. Judeţele afectate - Shutterstock

În intervalul 23 august, ora 10:00 - 24 august, ora 3:00, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55...70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul regiunilor, precizează ANM. Ploi torenţiale sunt anunţate şi în judeţul Maramureş.

În sudul ţării e cod portocaliu de caniculă

Articolul continuă după reclamă

Şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, informează Agerpres. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, se vor înregistra temperaturi maxime de 37 - 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula şi disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 judeţe (Argeş, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui), zone unde meteorologii au emis atenţionare Cod galben. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud şi în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, în jumătate de ţară, până joi dimineaţa. Judeţele afectate