Antena Meniu Search
x

Vine iarna în România. Alertă meteo de vreme rea în 4 judeţe. ANM a emis cod galben şi portocaliu de viscol

Vremea în România - prognoza meteo. Vine iarna în toată regula, cu temperaturi sub 0 grade Celsius şi ninsori inclusiv în Capitală. Meteorologii ANM au emis joi, 23 noiembrie, două avertizări cod portocaliu și cod galben de vânt puternic. Avertizarea cod portocaliu de viscol este valabilă până vineri, ora 10:00. Iată cum va fi vremea în următoarele ore în ţară.

de Redactia Observator

la 23.11.2023, 10:29

Vine iarna în România
ANM a emis cod galben şi portocaliu de viscol - Shutterstock (scop ilustrativ)

Vremea în România. Meteorologii au emis joi două avertizări cod portocaliu și galben de vânt puternic. Alerta cod portocaliu vizează zonele de munte din 4 judeţe, până vineri, ora 10.00. Rafalele vor ajunge la 130 de kilometri la oră.

Alertă meteo de vreme rea. Cod galben de vânt şi ninsoare

Prognoza meteo: cum va fi vremea? Avertizarea cod galben intră în vigoare joi la ora 14.00, expiră vineri la ora 18.00 și anunță intensificări ale vântului, precum și ninsori viscolite la munte. Vântul va avea intensificări temporare în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60...80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Din a doua parte a nopții de joi spre vineri (23/24 noiembrie), îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă. Temporar vântul va prezenta intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55...75 km/h.

Pe acelaşi subiect

Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40...50 km/h, se vor semnala local și în centrul și estul teritoriului.

Vremea - Cod portocaliu emis de ANM

Codul portocaliu, care începe joi la ora 22.00 și se termină vineri la ora 10.00, arată că în Carpații Orientali - zona de munte a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea -, în general la peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 110...130 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă sub 50 m.

Prognoza meteo pentru Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi prognoza specială pentru Capitală. Dacă joi vremea va fi normală, cu cer noros și vânt slab, de vineri se încălzește. Temperaturile ajung la 14 grade.

Începând de joi, ora 14.00, până vineri dimineață la ora 8.00, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.

Vineri însă, vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când va crește probabilitatea de ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35...40 km/h.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Vremea » Vine iarna în România. Alertă meteo de vreme rea în 4 judeţe. ANM a emis cod galben şi portocaliu de viscol