Video Vine vara în weekend. Temperaturi de 30 de grade Celsius în ziua de Paşte
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă temperaturi ridicate în acest weekend. O masă de aer tropical va aduce valori ridicate în termometre, mai ales duminică, 2 mai, în ziua de Paşte. Potrivit specialiştilor, ne putem aştepta la temperaturi chiar şi de 30 de grade Celsius.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
- Luni, vremea se mai răceşte, iar ploile îşi vor face apariţia în cea mai mare parte a țării.
Masa de aer tropical va afecta mai ales sudul şi estul Europei, în Italia, Grecia şi Turcia fiind așteptate valori de peste 35 de grade Celsius.
Valul de căldură va cuprinde şi România, astfel că meteorologii vin cu veşti bune pentru majoritatea zonelor ţării. Potrivit ANM, în ziua de Paşte pot fi atinse maxime de 30 de grade Celsius.
"În acest weekend, vremea va deveni caldã în toate regiunile. Valul de aer cald va urca mercurul din termometre pâna la valori 28-30 de grade Celsius. Nu vor lipsi nici ploile, mai ales în nordul, centrul și nord-estul ţãrii. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta, dupã-amiaza şi seara, prin înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului; pe arii restrânse ploile vor avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindinã", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Luni, însă, vremea se mai răceşte, iar ploile îşi vor face apariţia în cea mai mare parte a țării.
Vremea 27 aprilie 2021: Temperaturile maxime nu depășesc 17 grade Celsius
Astăzi, vremea va fi răcoroasă pentru această dată calendaristică, chiar rece în jumătatea de nord-est a teritoriului. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 9 grade în Moldova și 17 grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 8 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, pe arii relativ extinse în jumătatea de sud a țării și local, mai ales noaptea, în rest.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari va ninge și vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70...80 km/h îndeosebi în Carpații Meridionali, spulberând zăpada.
Unele intensificări ale vântului se vor mai înregistra, în cursul nopții, în sudul și, trecător, în centrul țării. Izolat, în nordul extrem, vor fi condiții de brumă. Presiunea atmosferică va scădea usor dinspre sud-vest, regimul baric fiind deja ciclonic.
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Potrivit prognozei ANM pe patru săptămâni, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale, mai ales în regiunile intracarpatice. Din 10 mai, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pe întreg teritoriul țării.
27 aprilie - 3 mai
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi local excedentar în zonele montane, în regiunile vestice, dar mai ales în nord-vestul extrem, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil local deficitar în nord-est.
3 - 10 mai
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile centrale și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
10 - 17 mai
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
17 - 24 mai
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general deficitare în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰