Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 24 martie 2021. Deosebit de rece în toată țara, la munte va continua să ningă. Prognoza meteo pe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 martie. Vremea se va menține deosebit de rece pentru această dată calendaristică, cu temperaturi ce pot coborî, la munte, până la -11 grade Celsius.

de Daniel Murărescu

la 23.03.2021 , 15:04

  • Prognoza meteo pe regiuni, în municipiul București și la munte

În noaptea de marți spre miercuri vremea se va menține deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a țării. În centrul, estul și sudul teritoriului vor fi înnorări accentuate, iar local și temporar se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiții de formare a ghețușului. La munte va ninge, pe alocuri moderat cantitativ în masivele sudice și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și doar pe arii restrânse, mai ales în prima parte a nopții, vor fi ploi slabe și trecător posibil lapoviță.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali, unde la rafală se vor depăși viteze de 70...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 m, iar la viteze mai mici și în est unde la rafală se vor atinge 55 ...65 km/h, temporar ninsoarea fiind viscolită. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -10 și 2 grade. Spre sfârșitul intervalului se va produce brumă în vest și nord-vest.

Vremea 24 martie 2021

Articolul continuă după reclamă

În cea mai mare parte a țării, vremea va fi în continuare deosebit de rece. În centrul, estul și sudul țării vor fi înnorări accentuate și vor fi perioade în care se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe arii relativ extinse ziua și în restrângere noaptea. La munte va continua să ningă, pe alocuri moderat cantitativ în Carpații Meridionali și Orientali și va continua să se depună strat nou de zăpadă, peste cel deja semnificativ preexistent. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și doar cu totul izolat vor fi posibile precipitații slabe, la începutul intervalului.

Pe acelaşi subiect

Pe parcursul zilei vântul va continua să prezinte intensificări susținute, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada în zona montană, în special la altitudini de peste 1500 m, cu rafale de peste 70...90 km/h, dar și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 55...65 km/h și pe arii restrânse de peste 70 km/h; unele intensificări vor fi și în celelalte regiuni, dar pe suprafețe restrânse și cu viteze mai reduse. În a doua parte a intervalului, vântul va diminua semnificativ în intensitate în toate regiunile, unele intensificări urmând a se mai semnala doar în masivele sudice, la altitudini mari.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 și 0 grade. Pe alocuri, spre sfârșitul intervalului, îndeosebi în vest, nord-vest și parțial în centru se va produce brumă.

Prognoza meteo București

Vremea va fi închisă și va deveni deosebit de rece, astfel încât temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -4...-1 grad. Cu precădere în prima parte a intervalului și la începutul nopții vor fi perioade în care se vor semnala precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vremea în București

Vremea în București

Observator

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei când la rafală se vor atinge viteze în jurul a 40 km/h.

Vremea la munte

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineața și noaptea, la altitudini de peste 1500 m. în Carpații Meridionali și Carpații Orientali vor fi înnorări persistente și pe arii extinse, cu precădere în cursul zilei va ninge și va continua să se depună strat nou de zăpadă, peste cel deja semnificativ preexistent, pe alocuri moderat cantitativ.

prognoza meteo munte

Vremea la munte, 24 martie

Observator

În restul zonei montane cerul va fi variabil. Vântul va prezenta intensificări cu rafale de peste 70...90 km/h, la altitudini în general de peste 1500 m, unde ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m. Valorile termice vor marca o scădere față de cele din intervalul anterior.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Întrebarea zilei
Ați renunța la economisirea pentru o locuință sau o mașină ca să vă bucurați de vacanțe și hobby-uri?
Observator » Vremea » Vremea 24 martie 2021. Deosebit de rece în toată țara, la munte va continua să ningă. Prognoza meteo pe regiuni