Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 26 noiembrie. Temperaturile urcă ușor, însă nu scăpăm de ploi

Vremea este în ușoară încălzire față de perioada anterioară, însă ploile vor pune stăpânire aproape pe întreaga țară. Iată prognoza meteo pentru 26 noiembrie.

de Redactia Observator

la 25.11.2021 , 15:18

La noapte, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6...7 grade în zona deluroasă a Banatului şi pe litoral.

Vremea 26 noiembrie

Vremea 26 noiembrie în țară

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei cerul se va înnora treptat în toată ţara, începând dinspre vest, şi va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Banatului, Crişanei, Maramureşului, Transilvaniei şi izolat în Moldova.

Pe acelaşi subiect

Noaptea înnorările vor fi temporare, iar ploile locale. La munte, la altitudini de peste 1700 m temporar vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi posibil polei. În tot intervalul, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări pe creste, în special pe cele ale Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 85...95 km/h. Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar la viteze mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până în jurul a -2 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă. Presiunea atmosferică va scadea dinspre nord-vest la valori joase, de regim ciclonic.

Vremea 26 noiembrie

Vremea 26 noiembrie în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de -2...0 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre -4 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, temporar noros spre seară şi noaptea, când trecător va ploua. Vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 2...4 grade. Presiunea atmosferică va scadea posibil considerabil de mult, de la o valoare deja mai mica decât cea normală.

Vremea 26 noiembrie

Vremea 26 noiembrie la munte

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul se va înnora treptat dinspre masivele vestice şi vor fi precipitaţii, pe arii extinse ziua şi local noaptea. La altitudini de peste 1700 m, temporar, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat polei. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări pe creste, în special pe cele ale Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 85...95 km/h.

Vremea 26 noiembrie

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 26 noiembrie. Temperaturile urcă ușor, însă nu scăpăm de ploi