Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 29 octombrie. Temperaturile vor mai creşte, iar maximele pot ajunge şi la 20 de grade

Vremea va continua să se încălzească, iar cerul va deveni mai mult senin. Maximele vor ajunge şi la 20 de grade. Iată prognoza meteo pentru 29 octombrie.

de Redactia Observator

la 28.10.2021 , 15:24

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar  vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între -7 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral. Noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief va fi ceaţă.

Vremea 29 octombrie în ţară 

Vremea va continua să se încãlzească uşor, îndeosebi în regiunile intracarpatice, unde cerul va fi mai mult senin. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorãri noaptea, când izolat se va semnala burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, iar în a doua parte a intervalului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele pot depăşi 55...60 km/h.

Articolul continuă după reclamă

Temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 20 de grade, cele mai ridicate fiind în extremitatea de nord-vest a ţării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 1 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief va fi ceaţă. Presiunea atmosferică se va mentine la valori de regim anticiclonic - superioare celei normale.

Pe acelaşi subiect

Vremea 29 octombrie în Capitală 

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 0...3 grade.

În cursul zilei, cerul va fi mai mult senin, apoi variabil, cu înnorări. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade, iar cea minimă va fi de 2...5 grade.

Presiunea atmosferică va fi aproape staţionară la o valoare mai mare decât cea normală.

Vremea 29 octombrie la munte

Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin ziua, dar noaptea se va înnora în Carpaţii Orientali şi Meridionali, unde izolat vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe parcursul nopţii în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali. Pe alocuri, pe văi şi în depresiuni, se va forma ceaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 29 octombrie. Temperaturile vor mai creşte, iar maximele pot ajunge şi la 20 de grade