Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 29 septembrie - 27 octombrie 2025. Scad temperaturile, la munte sunt anunţate lapoviță și ninsori

Temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice perioadei în prima săptămână din luna octombrie, potrivit prognozei pe următoarele patru săptămâni, publicată vineri de ANM.

de Redactia Observator

la 26.09.2025 , 08:26

Vremea 29 septembrie - 27 octombrie. Scad temperaturile, la munte sunt anunţate lapoviță și ninsori - Shutterstock

Valorile termice vor marca o scădere, astfel că în majoritatea regiunilor vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă, atât la final de septembrie, cât și la început de octombrie. Cerul va fi mai mult noros, iar temporar se vor semnala ploi în cea mai mare parte a țării, local cu caracter moderat cantitativ.

În zonele montane înalte, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate și trecătoare, mai ales pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 19 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la valori între -2 și 10 grade, ușor mai ridicate pe litoral.

Săptămâna 29.09.2025 – 06.10.2025

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 06.10.2025 – 13.10.2025

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele estice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 13.10.2025 – 20.10.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 20.10.2025 – 27.10.2025

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Vremea » Vremea 29 septembrie - 27 octombrie 2025. Scad temperaturile, la munte sunt anunţate lapoviță și ninsori