Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 30 aprilie 2022. Ploi, descărcări electrice și temperaturi în creștere

Vremea 30 aprilie 2022. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 30 aprilie.

de Redactia Observator

la 29.04.2022 , 15:35

În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi înnorări și local averse în general slabe cantitativ în regiunile sud-vestice, dar mai ales în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali. La altitudini de peste 1800 m se vor mai semnala precipitații mixte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile minime se vor încadra între 0 și 11 grade. Izolat se va forma ceață.

Cum va fi vremea sâmbătă 30 aprilie 2022

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în majoritatea zonelor țării. Cerul va avea înnorări îndeosebi ziua și vor fi averse în general slabe, însoțite și de descărcări electrice, local în zonele de deal și munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare în vest și nord. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a zilei în sud-est. Temperaturile maxime, în ușoară creștere față de intervalul precedent, se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade. Pe spații mici vor fi condiții de ceață.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de normele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 7...8 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.

Vremea la munte

Cerul va avea înnorări, îndeosebi ziua, și local vor fi averse, în general slabe, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor fi în creștere ușoară față de intervalul anterior.

Vremea pe litoral

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificãri trecãtoare în timpul zilei, apoi va deveni slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 11 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 13 şi 16 grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 30 aprilie 2022. Ploi, descărcări electrice și temperaturi în creștere