Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 10 decembrie 2024. Temperaturi ridicate și ploi în mai multe zone din țară

Vremea de mâine 10 decembrie 2024. Până marți vremea va fi caldă în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic. Va ploua în Moldova, Maramureş şi Transilvania, iar la începutul zilei, pe arii relativ extinse în Dobrogea şi local în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade, mai ridicate în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, până în jurul a 15 grade.

de Redactia Observator

la 09.12.2024 , 15:52

Marți, 10 decembrie, valorile termice se vor situa în general peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul şi centrul ţării, iar în rest înnorările vor fi temporare.

Se vor semnala precipitaţii slabe în Maramureş, Crişana, Dobrogea şi în nordul Moldovei şi pe arii restrânse în Transilvania, iar noaptea, izolat posibil şi în extremitatea de sud-vest. Vor fi ploi şi burniţă, iar în zona de munte, în nord-vest şi în nord precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 4 grade. Local se va semnala ceaţă.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București și Cluj-Napoca

Pe acelaşi subiect

Valorile termice se vor situa peste normele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi ziua, vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade. Dimineaţa se va semnala ceaţă. În Cluj-Napoca vor fi cel mult 4 grade Celsius și va ploua.

Vremea la munte

Valorile termice se vor situa în general peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros, iar în nordul Carpaţilor Occidentali şi Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cum va fi vremea în Europa

În cea mai mare parte a continentului vor fi înnorări, iar precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare se vor semnala îndeosebi în extremitatea de nord, în sudul, centrul şi estul Europei. Local se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul va avea intensificări în Peninsula Scandinavică şi Ahipelagul Britanic, dar şi în Franţa, Belgia, Ţările de Jos şi vestul Germaniei.

Temperaturile nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă. În zonele joase de relief, dimineaţa, pe alocuri se va forma ceaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 10 decembrie 2024. Temperaturi ridicate și ploi în mai multe zone din țară