Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de mâine 15 ianuarie. Temperaturile cresc uşor şi sunt aşteptate precipitaţii slabe. Maxime de 3 grade

Valorile termice cresc uşor în cea mai mare parte a țării, mai ales în sud-vest. Cerul va fi temporar noros, iar în unele regiuni sunt așteptate precipitații slabe, predominant mixte. La munte, frigul se menține, cu ninsori și vânt în intensificare pe creste. În zonele joase, pe alocuri se va semnala ceață și depunere de polei.

de Redactia Observator

la 14.01.2026 , 14:47

La noapte, cerul va avea înnorări temporare în sud-vestul și sudul țării și va fi mai mult noros în rest. Vor cădea precipitații slabe, în special sub formă de ploaie, pe arii restrânse în Banat și Crișana, iar în Maramureș, la munte, în Transilvania, Moldova, Dobrogea și izolat în estul Munteniei vor fi precipitații mixte. Pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile sud-estice, iar spre finalul nopții și în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 și 3 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, izolat asociată cu depunere de chiciură.

Vremea la noapte

Vremea de mâine 15 ianuarie în țară

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor crește în majoritatea regiunilor, chiar semnificativ în sud-vest și local în sudul țării. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări temporare în sud și est și va fi mai mult noros în rest. Vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, pe spații mici în Crișana; mixte, local în Transilvania și Moldova; și izolat în celelalte regiuni. Noaptea, înnorările vor cuprinde treptat toată țara, cu ploi în Banat, Crișana și izolat în Maramureș, precipitații mixte local în Transilvania, Moldova, Oltenia și pe arii restrânse în Dobrogea, iar în Muntenia vor predomina ninsorile. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 12 grade, iar cele minime între -12 și 3 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde noaptea va fi ger. Pe areale restrânse se va semnala ceață, izolat cu depunere de chiciură.

Vremea de mâine 15 ianuarie în București și în Cluj

Valorile termice vor fi în creștere, astfel că în București temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade. Ziua, cerul va fi variabil, însă noaptea va deveni noros, iar spre finalul intervalului va crește probabilitatea de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab și moderat.

Vremea de mâine 15 ianuarie la Bucureşti

În Cluj-Napoca, vremea va rămâne rece, cu o maximă de aproximativ 1 grad. Sunt așteptate precipitații mixte, sub formă de ploaie și ninsoare. Cerul va fi noros, iar vântul va sufla slab.

Vremea de mâine 15 ianuarie la munte

La munte, temperaturile vor rămâne negative, iar cerul va fi mai mult noros. Sunt prognozate precipitații slabe și mixte, local. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la altitudini mari, iar pe creste vizibilitatea va fi redusă.

Vremea de mâine 15 ianuarie la munte

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să donaţi sânge?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 15 ianuarie. Temperaturile cresc uşor şi sunt aşteptate precipitaţii slabe. Maxime de 3 grade