Video Afacerea care s-a triplat în România: peste 10.000 de firme active în 2024
Piața florilor crește spectaculos în România. Buchetele se vând pe bandă rulantă, cifrele arată bine, vitrinele sunt pline. Însă în spatele acestei imagini parfumate, producătorii locali abia mai rezistă. Costurile la energie și forța de muncă taie din rădăcină profitul, în timp ce 85% dintre florile vândute la noi vin din import.
Afacerile cu flori aproape că s-au triplat în ultimii trei ani. În 2021 erau înregistrate puţin peste trei mii de firme în domeniu, în 2024 numărul lor a ajuns la peste 10 mii. Chiar şi aşa, producția locală acoperă doar o mică parte din cerere. Cultivatorii români spun că preţurile mari la energie și forța de muncă pe care cu greu o găsesc le cam ofileşte din businesuri.
Puteți vedea o lalea, floare simplă, specia… roșu, cu vârful petalelor galbene. 12 plus – cu cât bulbul este mai mare, cu atât și prețul este mai mare; are putere și forță pentru a dezvolta o floare calitativă.
Afacerea care a prins avânt în România
Din această seră pleacă, în mai puțin de două luni, peste 300 de mii de fire de lalele cultivate hidroponic, din mai multe soiuri. De exemplu, acestea sunt ajunse la maturitate, sunt pregătite să fie culese și transportate în supermarketuri și magazine.
"Sunt niște costuri destul de ridicate pentru producerea de flori. Colaborăm cu supermarketurile, cu un lanț de supermarketuri, dar suntem activi și pe piața liberă, en-gros. Principalele două costuri pentru agricultura de acest tip: primul, forța de muncă. S-a scumpit foarte mult și nu îi mai găsim în ultimii 3–4 ani. Pe lângă asta, încălzirea. S-a scumpit foarte mult", a declarat Ștefan Velea, cultivator de lalele.
Prețul de achiziție pe bulb este de undeva la 80 de bani, iar costul de producție pentru o lalea ajunge la aproximativ 2 lei, aşa că profitul este aproape inexistent dacă floarea este vândută magazinelor la prețuri similare celor practicate de importatori.
România importă de 50 de ori mai multe flori decât exportă. În 2024, piața a generat o cifră de afaceri de 2,82 miliarde de lei și un profit net de 192,1 milioane de lei. Pentru 2026 se estimează o cifră de afaceri şi mai infloritoare - 3,5 miliarde de lei și un profit de 220 de milioane de lei.
"America de Sud, de acolo importăm în special trandafiri și niște specialități gen gipsofilă sau hortensie. Iar din Olanda restul florilor, prin bursa din Olanda trec flori care vin și din alte țări, de exemplu Israel, Kenya, Etiopia", a declarat Cristian Chiacu, importator.
La bursa olandeză, firul de lalea, de exemplu, se vinde cu 35-40 de bani. Importatorii il dau mai departe cu 2,5-3 lei.
"Având în vedere că suntem operatori intracomunitari, importatori, trebuie să aplicăm TVA, evident, și toate comisioanele pe care le plătim la bursa de flori. Comisioane de logistică și mai este și transportul. Vânzările acum, față de o săptămână obișnuită, sunt de 8–10 ori mai mari", mai spune Cristian Chiacu, importator.
Românii aleg în special florile de sezon – zambile, frezii și ghiocei – dar și trandafirii rămân în top.
"Din Ecuador, Chile, dar și producții românești, mai ales la florile de sezon... Am găsit producători locali. Lalele, zambile, freziile din România. Din păcate pentru producătorii locali, de la importatori prețul este mult mai ok", spune Adrada Tilipan, reprezentant magazin flori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰