Vremea de mâine 17 iulie. Temperaturi extreme și disconfort termic. Unde va fi noapte tropicală
Vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în vest, sud și local în sud-est disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile vor urca până la 36-37 de grade în Crișana, Banat și Oltenia, unde va fi caniculă, în timp ce mai multe regiuni vor fi afectate de averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină.
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul și centrul țării, unde mai ales în primele ore ale nopții, pe suprafețe mici vor mai fi averse și descărcări electrice (5...15 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată (viteze la rafală de 50...60 km/h) asociate averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a 20 de grade, local în regiunile sudice și vestice, unde vor caracteriza o noapte tropicală, cu cele mai mari valori, de până la 22...23 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Izolat mai ales în centrul țării va fi ceață.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 17 iulie în țară
Vremea va fi în continuare călduroasă în majoritatea zonelor, iar pe arii extinse în vestul, sudul și local în sud-estul țării disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil și cu precădere după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse (cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h), la munte, îndeosebi în Carpații Meridionali și Munții Apuseni, local în Transilvania, Oltenia, jumătatea vestică a Munteniei și izolat în celelalte regiuni. Pe arii restrânse vor fi vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm). Temperaturile maxime se vor încadra între 28 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei și nordul litoralului și 36...37 de grade în Crișana, Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carapaților Orientali și 22...23 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice noaptea va fi tropicală. Dimineața și noaptea, îndeosebi în depresiunile intramontane, va fi ceață.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 17 iulie în București și în Cluj
La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Noaptea va fi tropicală, cu o temperatură minimă de 19...21 de grade.
Vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara când vor fi posibile averse (în general 2...5 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 35...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
În Cluj, vremea devine caniculară, temperaturile maxime vor urca la 30 de grade.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 17 iulie pe litoral
Vremea va fi caldă, cu disconfort termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara când vor fi averse și posibil descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de până la 5 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor (rafale în general de 40...50 km/h). Temperaturile maxime vor fi de 27... 30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 19 și 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 și 25 de grade.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 17 iulie la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și instabilitate atmosferică cu precădere după-amiaza și seara local în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură și izolat în restul zonei de munte. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară.
