Video Ce variante are Donald Trump pentru o invazie a Iranului

Pentagonul a anunţat că în bombardamentele din ultimele două zile au fost vizate zeci de obiective militare, inclusiv de apărare de coastă, depozite şi lansatoare de rachetă de pe insula Greater Tunb, una pe care Iranul şi Emiratele Arabe şi o dispută şi pe care Teheranul o foloseşte pentru a controla traficul prin Strâmtoarea Ormuz. Autorităţile iraniene afirmă că cel putin 30 de persoane au fost ucise în ultimele zile în urma noilor lovituri americane şi peste 260 rănite.  

În replica, Teheranul lansează noi ameninţări. Nu se va mai rezuma la a bloca Strâmtoarea Ormuz, ci îi va folosi pe rebelii houthi din Yemen pentru a recurge la o operaţiune similară şi în Strâmtoarea Bab-el-Mandeb. Este un pasaj îngust între Yemen şi Cornul Africii, care leagă Marea Roşie de Golful Aden şi care reprezintă o altă rută importantă pentru exportul de petrol şi comerţ în general. Iranul spune că va sista orice fel de export de energie din Orientul Mijlociu spre restul lumii. 

Dincolo de ameninţări, Teheranul a trimis deja roiuri de rachete şi drone asupra Iordaniei, Kuweitului, Bahrainului. Presa de stat din Iran susţine că a vizat doar obiective militare americane. În Bahrain, de exemplu, ar fi fost afectată grav baza Flotei a 5-a a Statelor Unite, care ar fi rămas fără centrul de comandă şi control, fără centrul de gestionare a sprijinului naval şi fără depozitele şi rezervoarele de combustibil pe care le deţinea. Iar in Kuweit au lovit un centru logistic si de suport al armatei americane.

Explozii au fost auzite şi la consulatul american din Erbil, din Irak. Teheranul afirmă că a recurs la aceste atacuri în forţă după ce americanii le-ar fi atacat mai multe obiective de care nu ar fi trebuit să se atingă, cum ar fi o centrală nucleară civilă. Centrul de comandă al Statelor Unite din Orientul Mijlociu susţine că informaţia este falsă.

La fel, dezminte şi că ar fi atacat un depozit de cereale - ceea ce ar putea sa cada sub cazuistica unei crime de război. Dar, în sarabanda declaraţiilor lui Donald Trump, a apărut element important. Preşedintele SUA spune că s-ar putea să fie nevoie de o campanie la sol, boots on the ground. Dar susţine că nu va fi a americanilor, ci că avem alţi oameni care se vor ocupa de asta pentru noi. N-a dat mai multe detalii, dar ne amintim şi că a încercat să înarmeze kurzii din Irak dar aceştia l-au tras pe sfoară. Până atunci, însă, averizează că, săptămâna viitoare, Statele Unite vor lovi podurile şi centralele electrice din Iran. 

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- De ce acum, de ce din nou a reizbucnit războiul? 

- Cred că până la urmă era o chestiune de timp și poate ar trebui să punem puțin cărțile pe masă și să reconfigurăm premisa de la care am plecat la începutul acestui război și anume care este scopul acestui război, pentru că vedem că nu se mai discută foarte mult despre armamentul sau despre programul nuclear militar al Iranului. Acum, principala preocupare a administrației americane este aceea de a elibera sau controla, depinde în ce zi discutăm, Strâmtoarea Ormuz. 

Auzeam în intro-ul dumneavoastră acel comentariu despre Greater Tunb, despre insula Greater Tunb. Este un lanţ de insule mici de-a lungul costei iraniene, și să ne amintim că, într-adevăr, acestea sunt disputate nu de acum, nu de ieri. Depinde de pe cine ascultăm, undeva între câteva decenii și 2500 de ani sunt disputate de către Iran și sigur, acum 2000 de ani, nu existau Emiratele Arabe Unite. Într-adevăr, în anii 70, acea insulă, Greater Tunb era controlată de unul dintre Emiratele din statele truciale, pentru că pe vremea aceea nu existau încă Emiratele așa cum le cunoaștem noi astăzi, și cu puțin înainte ca Marea Britanie să se retragă, forma aceasta colonială din Orientul Mijlociu, și să se formeze Emiratele Arabe Unite, fostul șah Muhammed Reza Pahlavi a trimis o mică armată în aceste insule pentru a le prelua, pentru a da jos steagul Emiratului și pentru a plasa acolo, sigur, un post de comandă iranian.

Ei, din acel moment până în prezent, acest șir de insule este controlat, într-adevăr, de către Iran, ceea ce oferă Republicii Islamice un punct strategic foarte important, despre care aș vrea să menționez de altfel, că în urmă cu aproape 20 de ani, într-un interviu din 2007, pe care șeicul Hamad bin Khalifa Al-Thani, decedat duminică, fostul conducător al Qatarului, a avertizat că orice atac asupra Iranului sau asupra instalațiilor nucleare ale Iranului va genera o criză energetică. 

Deci asta era o discuție în urmă cu 20 de ani. Iar noi suntem exact în acel moment, deci a fost o profeție îndeplinită până la urmă. De ce se reiau acum atacurile americane asupra Iranului? Cu siguranță, negocierile nu au mers în sensul dorit de americani. Iar concluzia sau evaluarea, de moment, a analiștilor și a cunoscătorilor regiunii, este aceea că iranieni au trebuit să negoceze de altfel cu americanii. 

Un lucru mai puțin cunoscut publicului și presei de altfel este acela că la ultimele negocieri de la Geneva de acum câteva săptămâni, atunci când noi am început să vorbim despre acest memorandum de înțelegere, unul dintre negociatori americani, și anume Gerald Kushner, ginerele președintelui, punea frecvent și aproape obsesiv o întrebare: Unde este contractul? Deci partea americană gândește mai degrabă această negociere sau acest proces diplomatic cu Iranul în termeni contractuali. Ne amintim că președintele Trump tocmai spune că a eliberat o mare parte din petrolul iranian, că o parte din petrolul iranian va ajunge în Statele Unite. 

Și iată că revenim din nou în acea paradigma a războiului, despre care, de altfel, avertizam și majoritatea cunoscătorilor avertizau că se va relua, că nu se va atinge ziua a 61-a din a doua parte a armistițiului și atunci trebuie să regândim sau să ne gândim și să înțelegem care este, de fapt, adevăratul scop al acestui război.

Pentru că devine din ce în ce mai evident că schimbarea de regim nu se poate face cu bombardamente fără boots on the ground, așa cum spuneați, iar o prezență militară americană la sol este aproape exclusă, pentru că sunt toate acele motive pe care chiar noi doi le-am mai dezbătut, le-am mai discutat și intervine.

Sigur, problema aceea a înarmării kurzilor, care într-o primă etapă a căzut, așa cum deja se știe, dar mai este și o nouă evoluție pentru că o parte americană, o delegație americană, s-a întâlnit cu reprezentanții kurzilor din nordul Irakului, iar la scurt timp după aceea unele obiective curte au fost bombardate chiar de către americani. Deci se pare că nici aceste negocieri nu au mers foarte bine. 

- Și atunci, care e scopul introducerea acestui element de către Donald Trump? Unde s-ar putea face prima dată invazia? Există din nou pe masă posibilitatea de a încerca să cucerească Insula Karg? 

- Există. Sigur că toate aceste insule de pe marginea coastei iraniene oferă Iranului inclusiv această porțiune. Se tot vorbește despre această strâmtoare că face parte din apele internaționale. 

Până la urmă, sigur, Iranul nici nu este semnatar al acelui tratat al dreptului maritim  internațional. Dar dacă ne uităm puțin pe hartă, pentru că asta este foarte important atunci când discutăm despre toate regiunile nu doar despre Orientul Mijlociu, o să vedem că există acea porțiune marină care efectiv nu este în ape internațională. Adică aparține Iranului, Republicii Islamice Iran și Omanului. Există o mică porțiune prin acea trecere care depinde exclusiv sau aparține exclusiv acestor două state și trebuie controlat doar de către Iran sau împreună cu Oman.

Este o adevărată problemă la nivel internațional pentru că vedem, sigur, fluctuația aceasta de prețul barilului de țiței, după ce crescuse foarte mult a revenit iarăși la un preț rezonabil și acum iarăși începe să urce. Și repet, este foarte interesant de urmărit pentru că dacă ne uităm în spatele acestui război reînceput între Iran și Statele Unite mai sunt niște războaie, niște conflicte care se poartă inclusiv în Fâșia Gaza și mai mult sau mai accentuat în Liban. 

Și tot acest fum de război acoperă aceste război, să le spunem, marginale. Să ne amintim că inclusiv în acele 14 puncte nou pe care Iranul și Statele Unite le-au pus la moment dat pe masă, se includea partea aceasta de încheiere a războiului din Liban. Ori aici avem de-a face cu această variabilă a Israelului a ceea ce își dorește până la urmă Israelul. Vedem că apare și variabilă aceasta sau noua discuție despre fostul președinte Mahmud Ahmadinejad. Care se pare că făcea parte dintr-un plan mai larg care a fost adus la Budapesta pentru a discuta cu partea israeliană și așa mai departe.

- Mai sunt aliniate scopurile americane și cele israeliene în războiul ăsta? 

- Cred că scopurile noi, am mai discutat despre asta. Cred că s-au despărțit cam în primele două sau trei zile după război, pentru că scopul declarat al Israelului este de a schimba regimul, nu de a-și implanta acolo un conducător favorabil, iar scopul americanilor, sigur, cel declarat, a fost distrugerea instalațiilor nucleare, care sigur au fost alterate şi anul trecut, sau până la urmă cred că intervenția aceasta sau războiul acesta american din Orientul Mijlociu face parte dintr-un joc mai mare care poate cu bătaie lungă, să meargă chiar înspre China.

Pentru că războiul din Iran blochează inclusiv dezvoltarea sau continuarea faimosului proiect chinez Belt and Road Initiative. Pentru că avem și un coridor de mijloc care ar trebui să treacă prin Iran avem și coridorul de mijloc indian care ar trebui să treacă prin Iran și orice dezvoltare de rute alternative și orice fel de proiecte care ar fi început în Orientul Mijlociu sunt în acest moment blocate, pentru că nimeni nu mai investește sau nu mai continuă aceste investiții într-o zonă de război, pentru că dincolo de faptul că Statele Unite atacă Iranul și Iranul vedem că răspunde și afectează diverse zone și puncte din Orientul Mijlociu.

- Ce căi de escaladare mai are Iranul la dispoziție în aceste momente? 

- Aceasta este o întrebare esențială pentru felul în care sau cât va continua războiul, pentru că Iranul vedem că încă are la dispoziție sau scoate din depozite un număr destul de semnificativ de rachete, de drone. Partea cea mai importantă este că inclusiv populația iraniană chiar și acea populație iraniană care dorește o schimbare de regim sau o schimbare politică cel puțin nu pare dispusă să se alineze nici dorințelor israeliene, nici dorințelor americane.

Ori populația iraniană nu s-a modificat foarte mult față de cea de dinainte de 1970-1990. Dacă ne uităm puțin în istorie, o să învățăm și acest lucru că populația își va sprijini sau nu se va alinea neapărat cu guvernul acesta teocrat sau teopolitic, cum îl numim teopolitico-militar, dar va susține orice efort de război.

Este un război asimetric evident, noi am vorbit despre asta. Nu este o putere militară care să poată face față poate pe termen foarte lung Statelor Unite, dar până la urmă este vorba de un război prin care Iranul sau Gărzile Revoluționare încearcă să extenueze să ducă la un nivel de oboseală maximă atât armata americană, cât și spectrul politic și al societății.

Noi am mai discutat și ne gândeam la un moment dat că pe măsură ce ne apropiem de alegerile din noiembrie, poate războiul se va încheia sau Donald Trump va accepta un anume soi de aranjament cel puțin temporar, dar iată că nu se întâmplă. Iar asta înseamnă că pe Donald Trump nu-l mai interesează în mod deosebit alegerile din luna noiembrie. Sigur că rămâne de văzut ce anume și în ce fel sau cum anume va ieși din acest război, pentru că în acest moment niciuna dintre părți nu poate să clameze, să spună că a câștigat, și cu siguranță Donald Trump trebuie să ajungă în acel punct sau în acel moment al războiului în care va putea vinde acest război într-o victorie.

În acest moment, războiul cu Iran cu siguranță nu este o victorie, pentru că obiectivele, sigur dincolo de distrugerea unei părți a infrastructurii și numărul foarte mare de victime, nu pot fi îmbrăcate într-o victorie prin care să fie livrată publicului sau politicului intern sau extern, pentru că nu avem nici program militar nuclear distrus, nu avem nicio schimbare de regim.

Ba mai mult, vedem o societate iraniană din ce în ce mai îndârjită să își apere propria țară într-un fel sau altul, iar o intervenție la sol cred eu cu militari americani este exclusă din toate motivele pe care noi le-am mai discutat.

- Asta înseamnă că suntem mai aproape săptămâna asta de definiția unui forever war decât eram acum două săptămâni? 

- Eu am spus încă de la începutul războiului că acesta va fi un forever war, sigur poate nu va fi unul de 20 de ani, sigur depinde și de următoarea administrație americană dacă într-adevăr războiul se va prelungi sub o formă sau alta până în 2028.

Dar ceea ce vedem noi acum arată ca un forever war, sigur într-o paradigmă ușor diferită de Irak sau Afganistan, pentru că acolo americanii s-au dus în două-trei săptămâni au preluat controlul asupra țării și au impus propriu-zis un sistem politic pe care să-l controleze și o formă să spunem așa sigur și acolo obiectivele s-au schimbat de la un comandant la altul. Dar războiul sau războaiele acestea din Irak și Afganistan au fost mai degrabă lupte din acestea de gherilă, atacuri terroriste, crearea unor miliții locale și așa mai departe.

În Iran noi nu avem deocamdată nici o formă sau nici o prezență americană care să coordoneze din interior ceea ce se întâmplă în Iran. Adică toate jocurile și toate strategiile iraniene sunt dictate de același regim care era și acum două sau trei luni.

Doar că cei care conduc acum Iranul au nume diferite sau sunt descendenții celor care erau înainte de 28 februarie 2026 lucrurile nu arată sub nicio formă altfel. Mai mult decât atât, îmi amintesc foarte bine că am spus, în momentul în care acest proces de negociere a fost reluat și președintele Trump a anunțat că avem un memorandum al înțelegerii, o hartă de parcurs.

Să ne amintim foarte bine că în fața clădirii Parlamentului iranian s-au strâns acolo un grup destul de consistent de hardlineri iranieni care doreau nici mai mult nici mai puțin decât întreruperea acestor negocieri și continuarea războiului indiferent de costurile pe care va trebui să le plătească Republica Islamică.

Sigur, aici este și problema vecinilor din Golf, pentru că și aceștia suferă. S-au trezit într-un război pe care ei nu l-au dorit de altfel. Mai este și problema societală într-adevăr, pentru că pe măsură ce războiul continuă din punct de vedere economic societal, al nivelului de trai, Iranul rămâne foarte mult în urmă.

Era deja acolo o problemă economică, pentru că ne amintim protestele care au început anul trecut în decembrie au fost pe fond economic până la urmă și Iranul rămâne din ce în ce mai mult în urmă. Iar dacă stăm și ne uităm la poza mai mare sigur acum a avut un anume sprijin din partea Federației Ruse, din partea Chinei sau din partea altor actori regionali, dar depinde și acest sprijin. Nu este unul oficial, nu este unul foarte transparent, putem doar să-l ghicim și în aceeași măsură putem doar să intuim că totuși până la urmă în momentul de față China este cea care câștigă cu cât se prelungește acest mai mult războiul.

Chiar dacă nu reușește să-și ducă până la capăt anumite proiecte. În competiția aceasta cu Statele Unite, China apare ușor avantajată pentru că în timp ce Statele Unite sunt angajate în acest război din Iran și sigur în alte proiecte internaționale pe care le au, China își vede oarecum în liniște. Așa cum a făcut-o și până acum, un fel de sotto voce, stă pe margine, face anumite declarații pacifiste dar în același timp își continuă procesul acesta.

- Dar cum se descurcă fără petrolul iranian? Pentru că cea mai mare parte de petrol de export din Iran merge spre China.

- O parte din petrolul care merge într-adevăr spre China venea din Iran, dar nu numai din Iran. Și alte state din golf furnizează Chinei petrol, în China mai vine petrol și din alte  resurse, inclusiv din Rusia și întotdeauna China a fost sau a avut grijă să îl securizeze o anumită resursă de petrol. Să știți că resursa aceasta sau rezervele acestea sunt o problemă inclusiv în Statele Unite, unde prețul galonului de benzină a început să crească.

Deci este o problemă care afectează nu doar China, să spunem China afectează într-o mai mică măsură pentru că are și alte alternative. Și dacă ne uităm puțin și la ce se întâmplă în poza mai mare, paradoxal, în timp ce noi europenii facem legi verzi sau spre o politică  verde, China chiar implementează o mare parte din aceste politici.