Vremea de mâine, 18 iulie. Canicula va pune stăpânire pe aproape toată ţara. Maxime şi de 39 de grade
Vremea continuă să fie extrem de călduroasă pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română. Iată prognoza meteo de mâine 18 iulie.
La noapte, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã local în Crişana, Maramureş, Transilvania şi la munte, unde vor fi înnorãri, descãrcãri electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificãri ale vântului (pe arii restrânse viteze la rafalã în general de 55...65 km/h) şi posibil vijelii. Izolat va cãdea grindinã, iar cantitãţile de apã vor depãşi 20...30 l/mp. Astfel de fenomene vor apãrea, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare în Moldova şi în zona deluroasã din sud. Temperaturile minime se vor situa între 14 şi 24 de grade, cu cele mai scãzute valori în estul Transilvaniei.
Vremea de mâine 18 iulie în ţară
Valul de cãldurã se va menţine şi va fi caniculã, disconfort termic ridicat şi indice temperaturã-umezealã (ITU) ce va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi, în Oltenia, Muntenia, Banat, local în Crişana, Dobrogea, Moldova şi sud-vestul Transilvaniei. În celelalte regiuni temperaturile vor scãdea uşor, însã vremea va fi cãlduroasã. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Românã, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, dar în nordul, centrul, estul, sud-estul ţãrii şi la munte, mai ales dupã-amiaza şi seara, pe alocuri, vor fi perioade cu înnorãri, averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului (pe arii restrânse viteze la rafalã în general de 55...65 km/h) şi vijelii. Izolat va cãdea grindinã, iar cantitãţile de apã vor depãşi 20...25 l/mp. Presiunea atmosferică va scãdea uşor în vestul ţãrii, iar în rest va fi variabilã.
Vremea de mâine 18 iulie în Capitală
- Vremea 17 - 30 iulie 2023. România, între căldură excesivă și furtuni puternice. Când scăpăm de caniculă
- 11 județe intră de la ora 15.00 sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. În...
- Întreaga țară, sub avertizări cod galben și portocaliu de caniculă. Temperaturile vor depăși 40 de grade...
La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 20...21 de grade.
Valul de cãldurã şi canicula vor persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va continua sã depãşeascã pragul critic de 80 de unitãţi. Temperatura maximã va fi de 37...39 de grade, iar cea minimã de 19...21 de grade. Cerul va fi variabil, dar în orele serii probabilitatea pentru fenomene asociate instabilitãţii atmosferice, respectiv înnorãri temporar accentuate, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi averse, va fi în creştere. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã în timpul zilei, apoi seara şi noaptea va fi în creştere.
Vremea de mâine 18 iulie la munte
Vremea va fi caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi seara, când pe arii restrânse vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de 55...65 km/h). Izolat vor fi cantitãţi de apã însemnate şi condiţii de grindinã.
Vremea de mâine 18 iulie la mare
Vremea va fi cãlduroasã. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰