Vremea de mâine 21 iulie. România, împărţită între caniculă, furtuni violente şi grindină. Maxime de 34°C
România va fi împărţită marţi, 21 iulie, între caniculă şi furtuni violente. În sud-estul ţării sunt aşteptate averse torenţiale, vijelii, grindină şi rafale care pot depăşi 80 km/h, în timp ce în vest, sud şi est temperaturile vor urca până la 34 de grade. Bucureştiul se va răcori, dar va avea parte de ploi şi descărcări electrice, iar la munte şi pe litoral vremea va rămâne instabilă.
Vremea la noapte
La noapte, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și local în Carpații Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h). În intervale scurte de timp (1...3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar înnorări și ploi de scurtă durată se vor semnala pe areale mici, cu o probabilitate mai mare în Moldova și în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat. Minimele termice se vor situa între 6 grade în estul Transilvaniei și 20...22 de grade în Dobrogea, unde local noaptea va fi tropicală. Izolat se va forma ceață.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 21 iulie în ţară
Vremea va fi călduroasă în vestul, sudul și estul țării, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități în sudul, centrul și estul Munteniei și în sudul Moldovei. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de sud-est a teritoriului și se va manifesta în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h și izolat de peste 80 km/h).
Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor produce pe areale mici.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în sudul și vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 22 de grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaților Orientali și cele mai ridicate pe litoral. Pe suprafețe mici se va forma ceață.
Hartă meteo România
Vremea de mâine 21 iulie în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă și se va răcori. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial (în general cantități de apă de 10...20 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale de 50...70 km/h). Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade.
Hartă meteo Bucureşti
La Cluj, vremea de mâine va fi asemănătoare cu cea de astăzi, iar temperaturile maxime vor ajunge la 28 de grade Celsius. Umiditatea va fi mai scăzută şi va depăşi uşor 36%.
Vremea de mâine 21 iulie la munte
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură unde vor fi averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h și izolat de peste 80 km/h).
Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. În celelalte masive cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor produce pe areale mici.Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.
Hartă meteo zona montană
Vremea de mâine 21 iulie la mare
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și noaptea, când, trecător vor fi averse (cantități de apă în jur de 15 - 20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab moderat cu intensificări, în special asociate averselor (rafale în general de 50...60 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 29 de grade, iar cele minime între 20 și 22 de grade.
Hartă meteo litoral
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 și 23 de grade.
