Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 25 iulie 2024. Temperaturile scad brusc în toată țara. Zonele în care sunt așteptate furtuni

Vremea în România. Până joi valorile termice vor fi în scădere uşoară, însă în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice, în Banat, Transilvania, Oltenia, pe arii relativ extinse în Maramureş, Crişana şi local în Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul şi estul Munteniei, precum şi în vestul Dobrogei.

de Redactia Observator

la 24.07.2024 , 15:12

Vremea va fi în general instabilă şi se va răcori în cea mai mare parte a ţării, chiar semnificativ în regiunile sud-estice. În jumătatea de est a ţării şi în zona montană, pe arii extinse vor fi înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului şi descărcări electrice; în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi pe alocuri 40...50 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse şi la intensitate mai redusă, iar intensificări temporare ale vântului vor fi în regiunile sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, uşor mai ridicate, spre 32...33 de grade, în sudul Olteniei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 12 şi 19 grade.

Prognoza meteo București

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi instabilă şi se va răcori. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă pot fi însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 28 de grade, iar cea minimă de 16...18 grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine la munte

Vremea va fi în general instabilă şi se va răcori. Vor fi înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului şi descărcări electrice; în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi pe alocuri 40...50 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi în scădere.

Prognoza meteo pe litoral - temperaturi

Vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi de 19...20 de grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 28 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 29 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi în Scandinavia, Arhipelagul Britanic, Peninsula Balcanică, dar şi în Ţările de Jos, estul Poloniei, Letonia, Lituania, vestul Ucrainei şi local în Italia şi Austria. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Izolat se vor acumula cantităţi de apă însemnate. În restul continentului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări îndeosebi în nord-vestul, sud-vestul şi estul continentului. Temperaturile nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă, astfel că vremea se va menţine caniculară în Europa sudică, iar în Spania şi Portugalia se vor înregistra din nou temperaturi de până la 38...40 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 25 iulie 2024. Temperaturile scad brusc în toată țara. Zonele în care sunt așteptate furtuni