Video Tensiuni între PSD și PNL: Curtată două luni, Ramona Chiriac a părăsit Coaliția brusc și i-a lăsat pe Tudose și Bogdan să se certe
Probleme cu repetiţie pentru PSD şi PNL: rămân fără locomotivă electorală pentru alegerile europarlamentare. Şefa Comisiei Europene în România, femeia fără apartenenţă politică pe care au găsit-o cu mare greutate şi au plasat-o în fruntea listei, a părăsit Coaliţia brusc, cu nici trei luni înaintea scrutinului. Ciucă şi Ciolacu caută acum un nou cap de listă, iar asta provoacă noi tensiuni în Coaliţie. PSD îl vrea pe Mihai Tudose, PNL, pe Rareş Bogdan.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Autostrada de 415 kilometri la care se lucrează de 20 de ani. Au terminat până acum doar un sfert
Şefii PSD şi PNL încearcă să pară destinşi, dar coaliţia este în impas - femeia independentă pe care au curtat-o două luni a părăsit Coaliția pe ultima sută de metri. Ramona Chiriac a invocat "motive personale" şi a făcut un pas în spate fără explicaţii, după o discutie cu liderii social-democraţi.
- Marius Gîrlașiu, reporter Observator: Rareş Tudose, personajul fictiv inventat de Marcel Ciolacu, nu poate rezolva problema apărută în Coaliție după retragerea Ramonei Chiriac. Social-democrații şi-ar dori ca Mihai Tudose să urce un loc pe listă și să fie noua "locomotivă" a Coaliției în cursa pentru Parlamentul European. Doar că liderii PNL nu sunt de acord cu această mutare. Liberalii ar vrea ca Rareș Bogdan să ocupe locul părăsit de Ramona Chiriac şi să preia prima poziție pe lista comună. Alte variante ar fi Gabriela Firea sau Adina Vălean - adică primele două femei propuse de PSD și PNL în lupta pentru PE.
Ramona Chiriac ar fi cerut un post de Comisar European, dar nu ar fi vrut să se înscrie în partid
Surse politice spun că Ramona Chiriac, care a condus aproape trei ani reprezentanţa Comisiei Europene în România, ar fi cerut susținerea PSD pentru funcția de Comisar European, dar ar fi refuzat să se înscrie în partid că să ajungă la Bruxelles. În lipsa unui cap de listă, PSD și PNL și-au validat candidații de pe locurile eligibile - cei care au cele mai mari șanse să obtină un mandat în Parlamentul European.
- Cine ar putea deschide lista coaliţiei de la europarlamentare, după retragerea Ramonei Chiriac. PNL nu ar fi de...
- SURSE: De ce s-a retras Ramona Chiriac din fruntea listei PSD-PNL pentru europarlamentare
- Lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare: Ramona Chiriac s-a retras brusc, nemulțumiri în ambele tabere - surse
Primele nume pentru social-democraţi sunt Mihai Tudose, Claudiu Manda, Victor Negrescu, Vasile Dâncu şi Gabriela Firea.
- Gabriela Firea, PSD: Nu cred că a fost nici premiu de consolare, nu a fost nici premiu de împăcare, nu a fost decât o recunoaștere a muncii mele politice.
De cealaltă parte, PNL mizează, printre alții, pe Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Adina Vălean, Daniel Buda și Siegfried Mureșan.
- Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: Nimic nu se poate realiza fără o stabilitate politică. Vrem să mergem în continuare în faţa românilor cu acest proiect politic.
Liderii Coaliției speră să obtină împreună cel puțîn 17 din cele 33 de locuri rezervate României în Parlamentul European. Alegerile din iunie vor fi un test decisiv pentru Alianța PSD - PNL. Surse Observator spun că, în funcție de scor, cele două partide ar putea susține un candidat comun la alegerile prezidențiale. În plus, ar putea avea liste comune la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰