Ursula von der Leyen declară victoria PPE la alegerile pentru Parlamentul European: "Suntem ancora stabilităţii"
Popular European (PPE) a câştigat alegerile europene, este cel mai puternic partid şi ancora stabilităţii, iar împreună cu alţii va construi un bastion împotriva extremelor de la stânga şi de la dreapta, a declarat duminică seara, la Bruxelles, Ursula von der Leyen, candidata 'cap de listă' a PPE, transmite Agerpres.
''Astăzi este o zi bună pentru PPE. Am câştigat alegerile europene, prieteni. Suntem cel mai puternic partid. Suntem ancora stabilităţii şi alegătorii au recunoscut leadershipul nostru în ultimii cinci ani, iar acesta este un mesaj extraordinar pentru noi toţi. Vă mulţumesc mult pentru tot ce aţi făcut. De aceea, în primul şi în primul rând vreau să le mulţumesc alegătorilor care ne-au acordat votul lor şi care contează pe noi. (...) Am avut o campanie fantastică. Am fost hotărâţi. Am fost uniţi. Am făcut asta şi acum am câştigat alegerile europene'', a spus Ursula von der Leyen în faţa susţinătorilor săi reuniţi la un eveniment găzduit de Hotelul Stanhope din Bruxelles, în apropierea sediului PPE.
Ea le-a mulţumit preşedintelui şi secretarului general ai PPE, Manfred Weber şi Thanasis Bakolas, dar şi staffului său de campanie, format din numeroşi tineri.
''Acum trei luni, la Bucureşti, mi-aţi acordat încrederea pentru a fi candidatul cap de listă al PPE şi în săptămânile de după aceea am fost în campanie cu mulţi dintre voi în Uniunea Europeană, în diferite state membre. Trebuie să vă spun că am mers în 17 state membre diferite, am vizitat 31 de oraşe. Aceasta a fost una dintre cele mai bune experienţe avute vreodată din viaţa mea politică. A fost într-adevăr extraordinar, am întâlnit oameni din toate categoriile. Am lucrat îndeaproape cu candidaţii noştri din Europa şi trebuie să vă spun că am văzut multă încredere în PPE, în Uniunea noastră Europeană. Iar în această noapte acest lucru este confirmat. PPE este cel mai puternic grup din Parlamentul European. PPE are cei mai mulţi lideri'', a subliniat Von der Leyen.
Ea a promis că PPE şi alte formaţiuni vor construi un ''bastion'' împotriva ambelor extreme. ''Îi vom opri, asta cu siguranţă'', a accentuat Ursula von der Leyen.
- Rezultate exit-poll: cum îşi împart partidele Consiliile Judeţene la nivel naţional. PSD are un scor de 35%, iar...
- Kelemen Hunor, reacţie după alegerile europarlamentare: e convins că UDMR trece pragul. "A fost cea mai dificilă...
- Rezultate exit-poll alegeri europarlamentare 2024: PSD-PNL 54%, AUR 14%, Dreapta Unită 11%
- Alegeri europarlamentare 2024. Partidul Adunarea Națională, de extremă dreapta, a câştigat alegerile în Franţa
Proiecții pentru noul Parlament European: PPE are 186 de locuri, alianța socialiștilor 133, iar Renew Europe 82
Parlamentul European creditează duminică seară grupul Partidului Popular European (PPE) cu 186 de locuri în viitoarea legislatură, în baza unei proiecţii realizate plecând de la estimări din 15 ţări.
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar urma să obţină 133 de locuri, iar Renew Europe 82 de locuri, conform noii proiecţii.
Potrivit acestei proiecţii, grupurile PPE, S&D şi Renew, care au format şi în fosta legislatură "marea coaliţie" care a decis compromisurile în hemiciclul european, ar urma să cumuleze 392 de locuri dintr-un total de 720 şi vor continua să deţină controlul în legislativul comunitar.
Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) este creditat cu 70 de locuri, potrivit noii proiecţii bazate pe estimări din 15 ţări.
Grupul Identitate şi Democraţie (ID) ar urma să obţină 60 de locuri potrivit proiecţiei PE, după ce a capitalizat rezultatele foarte bune din Austria şi Olanda. Pe de altă parte, deşi AfD a obţinut al doilea scor în Germania, faptul că a părăsit grupul ID face ca locurile sale să nu fie atribuite acestuia în prima proiecţie a PE.
Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană ar urma să obţină 53 de locuri, iar Grupul Stângii - GUE/NGL - 36 de locuri.
Deputaţii neafiliaţi ar urma să obţină 50 de locuri, iar partidele intrate în categoria "Alţii", respectiv care nu sunt încă afiliate unui grup constituit în PE, alte 50 de locuri.
Prezenţa provizorie estimată la alegerile europene este de 51%, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. În urmă cu 5 ani prezenţa la vot a fost de 50,66%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰