Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la alegerile locale

Liderii Alianţei Dreapta Unită au anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă comune, că au fost finalizate negocierile politice în vederea alegerilor locale şi că a fost stabilită cea mai mare parte a candidaţilor comuni, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 03.04.2024 , 18:33

Drula Orban Tomac Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la alegerile locale - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

"S-au finalizat negocierile în cadrul Alianţei Dreapta Unită şi românii ne vor găsi şi pe buletinele de vot pentru locale, în plus faţă de cele pentru europarlamentare. Avem candidaţi comuni. Bineînţeles, primarii în funcţie, dar şi candidaţi la primării sau la consilii judeţene foarte buni care vor învinge alianţa malefică PSD-PNL. (...) Am avut discuţii şi negocieri, am încercat să identificăm peste tot cei mai buni candidaţi. Vom avea liste comune. Principiile de la care am pornit sunt de a oferi soluţii cât mai bune în fiecare judeţ, în fiecare localitate", a spus Cătălin Drulă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR.

El a anunţat câţiva dintre candidaţii alianţei: primăria Piteşti - Ionuţ Moşteanu (USR), preşedinţia CJ Argeş - Emanuel Soare (Forţa Dreptei), primăria Suceava - Marian Andronache (PMP), preşedinţia CJ Suceava - Emanuel Ungureanu (USR).

Cătălin Drulă a menţionat că s-au purtat discuţii inclusiv pentru stabilirea listelor de consilieri locali sau generali

Articolul continuă după reclamă

"Au existat discuţii în toate filialele. Evident, mai sunt câteva zile. În cea mai mare parte sunt deja stabilite. Este stabilită şi lista la Consiliul General. Sunt convins că filialele noastre din Bucureşti vor face conferinţă de presă şi, la fel, în toată ţara, în perioada următoare. Noi suntem mâine la Cluj. Vom fi vineri la Braşov, alături de Allen Coliban. Vor fi lansări peste tot, pe rând", a spus Drulă.

Pe acelaşi subiect

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că negocierile dintre cele trei partide au fost "complexe" şi că pe 9 iunie se va purta o "bătălie" pentru 40.000 de funcţii de consilieri locali, 41 de funcţii de preşedinţi de consilii judeţene, 1.338 de consilieri judeţeni şi peste 3.180 de primari. El şi-a exprimat convingerea că au fost luate "cele mai bune" decizii.

"Ne aflăm la finalul unor negocieri importante. Le mulţumim tuturor liderilor USR, PMP şi Forţa Dreptei din întreaga ţară pentru că au dat dovadă de maturitate politică şi au înţeles cât de mare este miza alegerilor din 9 iunie. Faptul că am reuşit să ajungem aproape peste tot la un compromis corect pentru alianţa noastră este o dovadă în plus că suntem determinaţi să ne batem de la egal la egal cu această mafie numită PSD şi PNL", a spus Tomac.

Ludovid Orban, despre Alianța Dreapta Unită: Nu ne-aţi putut împiedica

În ce priveşte stabilirea candidatului alianţei pentru preşedinţia CJ Timiş, liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a precizat că acest lucru va fi stabilit "la nivel local, în alianţă".

"Timp de o lună am purtat negocieri extrem de dificile şi pot să spun clar şi limpede că am ajuns la un rezultat prin care, practic, putem să le spunem celor de la putere: planul vostru nu a funcţionat. Nu ne-aţi putut împiedica să fim uniţi, să găsim soluţii care să fie sprijinite de formaţiunile politice de centru dreapta democratice, care au decis să se unească în lupta cu partidul-stat. Am reuşit să găsim soluţii în ciuda oricăror oprelişti, a oricăror abuzuri care au fost săvârşite pe scară largă în ultimele două luni", a mai spus Orban.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați renunța la economisirea pentru o locuință sau o mașină ca să vă bucurați de vacanțe și hobby-uri?
Observator » Alegeri locale 2024 » Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la alegerile locale