Gabriela Firea, întrebată dacă mai e loc de negociere cu Piedone pentru ca acesta să se retragă: "Am telefonul deschis"
Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, întrebată dacă ar putea negocia cu Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, că ea are telefonul deschis şi dacă se poate întâmpla acest lucru doar Piedone mai poate declara, informează news.ro.
Gabriela Firea a fost întrebată, duminică, într-o conferinţă de presă, dacă mai este loc de negociere cu Cristian Popescu Piedone pentru ca acesta să se retragă din cursa pentru Primăria Bucureşti.
Mesajul Gabrielei Firea pentru Cristian Popescu Piedone
„Sincer, fiecare persoană îşi ia propiile decizii, dacă mai este loc, da, am telefonul deschis, vorba domnului Mihai Tudose, dacă mai este cale, doar domnia sa poate să spună, să declare. Eu mă ocup de campanie, de întâlnirile cu cetăţenii, cu asociaţiile de locatari, cu mediul de afaceri, cu părinţii care sunt nemulţumiţi că încă în Bucureşti se învaţă în trei schimburi şi copiii sunt foarte chinuiţi, de părinţii copiilor care au avut mari, mari întârzieri la acordarea stimulantelor care au fost propuse şi votate pe timpul meu.
Mă gândesc de asemenea la adulţii cu dizabilităţi, cărora li s-a tăiat suplimentul şi acum în chip, aş putea să spun, ipocrit de campanie, domnul primar promite că va plăti acele datorii, este ştiţi cum e, gen suta de lei a cuiva, care când a văzut că e grav, plusa. Nu este normal să-i văduveşti aproape patru ani de zile pe aceşti oameni de ceea ce li se cuvenea şi acum în campanie, ca să nu pierzi voturi, le promiţi marea cu sarea. În primul rând, cetăţenii trebuie să ştie că ai o coerenţă şi o predictibilitate în tot ceea ce propui şi că te bazezi pe o echipă puternică”, a declarat Gabriela Firea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰