Scenarii privind comasarea alegerilor. PNL vrea alegeri locale în același timp cu primul tur al prezidențialelor. PSD acceptă cu o condiție
Liderii Coaliției au discutat ieri viitorul alegerilor de anul acesta. Liberalii vor comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 19:07Social-democrații ar fi de acord, dar cu o condiție: ca un candidat unic la prezidenţiale să fie susţinut de ambele partide, iar acesta să fie ales din cadrul partidului PSD.
Liderii Coaliției ar vrea ca în luna septembrie să fie ales și șeful statului, atunci când au loc alegerile primarilor și președinților de consilii județene. Problema, în acest caz, ar fi că pentru alegerile locale, oamenii trebuie să voteze în localitatea în care au domiciliul.
În schimb, pentru alegerile prezidenţiale, se poate vota oriunde există o secţie de votare. Scenariul comasării ar economisi 1 miliard de lei din cei aproape 4 miliarde prevăzuţi pentru cele 4 rânduri de alegeri. Deocamdată nu a fost luată o decizie finală.