Antena LIVE

Curs valutar

Anunțul făcut astăzi de Tăriceanu privind plata TVA split

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat miercuri, în Parlament, că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată.

De la 18.10.2017, 16:02
WhatsApp
Anunt facut de Tariceanu privind TVA split

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat miercuri, în Parlament, că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată.

Președintele ALDE a precizat că ordonanta va fi modificată astfel încât TVA split să fie obligatorie doar pentru rău-platnici şi pentru societăţile aflate în insolvenţă, urmând ca pentru restul firmelor să fie opţională.

”(Split TVA - n. red.) se va aplica de la 1 ianuarie pentru cei care sunt rău-platnici şi pentru societăţile care sunt în insolvenţă. Restul, numai cei care doresc să opteze voluntar. Deci, TVA split nu urmăreşte să inducă o dificultate pentru operatorii economici. Dacă sunt unii dintre ei care vor dori să opteze, sigur că pot să o facă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la finalul şedinţei coaliţiei.

Liderul ALDE a precizat că, dacă o companie se redresează din punct de vedere financiar sau dacă îşi plăteşte la timp dările către buget, va ieşi de sub incidenţa măsurii split TVA. 

Pe acelaşi subiect

”Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA şi, de asemenea, cei care au un istoric de rău-platnici şi la data de 31 decembrie vom constata că fie obligaţiile de plată a TVA, fie celelalte obligaţii către bugetul de stat nu sunt achitate, vor trece la TVA split. Dacă îşi corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidenţa acestei măsuri”, a explicat Tăriceanu.

Ce spune premierul Mihai Tudose

Şi prim-ministrul Mihai Tudose a făcut un anunţ similar la începutul săptămânii, după întâlnirea cu Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR).

"Prim-ministrul Mihai Tudose a precizat că măsura split TVA va fi modificată şi flexibilizată în dezbaterile din Parlament, în concordaţă cu propunerile rezultate din discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri. Mai exact, colectarea defalcată a TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, ci doar pentru cele aflate în insolvenţă, faliment, cele care înregistrează datorii în plata TVA, companiile cu capital de stat", a anunţat Guvernul prin intermediul unui comunicat de presă.

”Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanţii mediului de afaceri”, a subliniat şeful Executivului.

Sursa: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

parlament tariceanu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024