Cu cât va fi majorată norma de hrană pentru pacienţii din spitale. Acum sunt alocaţi 11 lei pe zi
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi, că norma de hrană pentru pacienţii internaţi în spitale va creşte la 20 de lei pe zi, de la 11 lei pe zi, precizând că majorarea înseamnă un efort suplimentar de 100 de milioane de lei până la sfârşitul acestui an.
De Redactia Observator la 05.04.2022, 15:31“Am făcut o estimare. O normă de hrană de 20 de lei faţă de 11 lei în momentul de faţă, având în vedere numărul de zile de spitalizare din România, care ar fi posibil în acest an, ar înseamna un efort suplimentar de circa 100 de milioane de lei până la sfârşitul acestui an. Pentru cele nouă luni care au rămas din acest an ar fi un efort de 100 de milioane de lei pentru toţi pacienţii care se internează în România, la un nivel de 20 de lei. Sigur că dacă discut de un nivel de 22 de lei este ceva mai mult, dar am vrut să aveţi o idee legată de nivelul de finanţare necesar”, a declarat Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.
Surse de finanţare pentru norma de hrană a pacienţilor
El a precizat că Parlamentul poate găsi şi o altă sursă de finanţare pentru norma pacienţilor, nu neapărat din bugetul spitalului.
“Parlamentul poate să mai facă şi altceva, poate să găsească o finanţare a acestor norme de hrană nu neapărat din bugetul spitalului, ci poate să identifice şi o altă formă de finanţare. (...) Până acum finanţarea era făcută din bugetele spitalelor. (…) Puteau face asta şi până acum, puteau să depăşească cei 11 lei, dar odată cu creşterea costurilor generale o astfel de suplimentare din partea spitalelor, s-a diminuat foarte mult posibilitatea unei astfel de suplimetări şi atunci căutăm o formulă. Eu am căutat o formulă împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o formulă prin care să se poată reglementa prin hotărârea Guvernului României, se lucrează şi în Parlament. Evident, întotdeauna Parlamentul are întâietate şi dacă lucrurile se întâmplă rapid în Parlament, atunci cu atât mai bine”, a mai transmis ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.
Pachetul de măsuri economice pe care Guvernul vrea să-l aprobe
În şedinţa de marţi, de la Palatul Victoria, liderii coaliţiei de guvernare discută, din nou, despre măsurile economice, care urmează să vină în ajutorul românilor cu venituri modeste, în contextul inflaţiei. Este vorba despre un pachet care are un impact bugetar de 18 miliarde de lei.
Printre măsurile anunţate de Executiv se numără, de exemplu, vouchere pentru persoanele vulnerabile în valoare de 50 de euro (247 de lei) care vor fi distribuite pentru 3,5 milioane de români. Şi elevii vor primi vouchere în valoare de 30 de euro (148 de lei) fiecare pentru o perioadă de 5 luni. Şi tichetele de masă urmează să fie majorate de la 20 de lei, la 30 de lei.