Antena LIVE

Curs valutar

Inflaţie ameţitoare în Turcia. A urcat la 85,51% în octombrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 85,51% în octombrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, uşor sub estimările oficiale, conform datelor publicate joi, după ce Banca Centrală a redus dobânzile, în pofida creşterii preţurilor, transmite Reuters, citat de Agerpres

De la 03.11.2022, 12:35
WhatsApp
Istanbul, Turcia Profimedia

Avansul inflaţiei de luna trecută a fost cauzat de un salt de 117,15% al costurilor cu transportul, categorie unde sunt incluse şi preţurile la benzină, urmate de o creştere de 99,05% a preţurilor la alimente şi băuturi non-alcoolice, şi un avans de 93,63% al preţurilor la mobilă şi echipamente electrocasnice.

Inflaţia creşte în Turcia din toamna anului trecut, în urma deprecierii monedei naţionale. Pe parcursul anului 2021, lira turcească a pierdut 44% din valoare în raport cu dolarul, în pofida intervenţiilor repetate pe piaţă ale Băncii Centrale. Moneda Turciei are una din cele mai slabe evoluţii în rândul monedelor de pe pieţele emergente.

Paradoxal, Banca Centrală a Turciei a redus dobânzile

În ultimele trei luni, Banca Centrală a redus în total dobânzile cu 350 puncte de bază, la 10,5%, şi a promis o nouă reducere luna viitoare, ca o decizie finală a actualei relaxări a politicii monetare.

Pe acelaşi subiect

În ritm lunar, preţurile de consum în Turcia au urcat la 3,54% în octombrie, conform datelor Institutului de Statistică, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 3,60%. În ritm anual, analiştii previzionau o rată a inflaţiei de 85,60%. Avansul inflaţiei de luna trecută a fost cauzat de un salt de aproape 118% al costurilor cu transportul, categorie unde sunt incluse şi preţurile la energie, urmate de o creştere de 93,05% a preţurilor la alimente şi băuturi non-alcoolice.

Rata anuală a inflaţiei în Turcia din octombrie este la cel mai ridicat nivel din iunie 1998, când Turcia încerca să încheie un deceniu de inflaţie ridicată. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 70,25% la finalul anului iar Banca Centrală a Turciei la un nivel de 65,20%. Guvernul susţine că inflaţia va scădea datorită programului economic care prioritizează dobânzile scăzute pentru a majora producţia şi exporturile, în vederea obţinerii unui excedent de cont curent. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rata inflatie turcia dobanda.
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024