Investiţie de 65 de milioane de euro pentru un nou penitenciar, în Buzău. Închisoarea va avea 900 de locuri: "Patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut"
Proiect unic în România, după mai bine de 20 de ani. A început construcţia primului penitenciar modern din ţara noastră. Noua închisoare va fi ridicată într-o comună din judeţul Buzău şi va avea nouă sute de locuri, iar fiecare deţinut va putea beneficia de o suprafaţă de patru metri pătraţi. Lucrarea va fi construită la standarde europene şi costă aproximativ 65 de milioane de euro.
De Redactia Observator la 08.02.2024, 08:38Noul penitenciar va fi construit pe locul unde a funcţionat cândva o unitate militară. În anul 2019 Ministrul Apărării a trecut terenul în proprietatea Ministerului Justiţiei, însă până în acest an, totul rămăsese doar pe hârtie. Acum, după aproape cinci ani, au început lucrările, ce ar trebui să fie finalizate în 24 de luni.
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: Unguriu este locul în care după 20 de ani se construieşte ceva de la zero, în sistemul penitenciar românesc. Vorbim de un penitenciar care înseamnă prima investiţie foarte importantă după anul 2020.
Închisoarea va pune România pe acelaşi podium cu statele europene
Penitenciarul va avea opt sute de locuri pentru deţinuţii, care execută pedeapsa în regim semideschis, şi încă o sută pentru cei cu regim deschis.
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: Elementul pe care vreau să vi-l spun este vor fi patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Vom avea condiţii peste standarde europene, aici la Buzău.
Dan Halchin, director Administrația Națională a Penitenciarelor: Această categorie va beneficia de două pavilioane, iar noutatea o reprezintă că unul dintre pavilioane este construit în exteriorul penitenciarului.
Noul penitenciar va fi construit pe o suprafață de 28.000 de metri pătrați, iar complexul va avea pe lângă pavilioanele de cazare, un centru medical, o biserică, dar și o sală de sport. Costurile pentru finalizarea acestei lucrări vor ajunge la 65 de milioane de euro.